Angajata Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor reţinută pentru 24 de ore de procurorii DNA Oradea în dosarul vaccinărilor false anti-COVID-19 îşi va pierde locul de muncă, fiind demarate miercuri procedurile legale pentru rezilierea contractului de muncă, a informat directorul DSP, dr. Daniela Rahotă.
Şefa DSP Bihor a precizat, într-o scurtă informare, că persoana cercetată de justiţie lucrează în cadrul instituţiei de un an, fiind angajată pe perioadă determinată pentru asigurarea triajului epidemiologic la Punctul de Trecere al Frontierei Borş. De asemenea, mai precizează Rahotă, femeia nu a avut atribuţii legate de activităţile de vaccinare.
‘DSP Bihor nu tolerează astfel de practici care încalcă legislaţia în vigoare şi pun în pericol major sănătatea publică şi, în consecinţă, începând de azi, au fost demarate procedurile legale pentru rezilierea contractului de muncă al persoanei respective, a declarat directoarea DSP Bihor.
Direcţia Naţională Anticorupţie Oradea a anunţat miercuri dimineaţa, într-un comunicat, că au fost reţinute cinci persoane în dosarul vaccinărilor fictive de la Centrul Petea din Satu Mare.
Între acestea se numără şi o asistentă medicală angajată a DSP Bihor la Compartimentul Supraveghere şi Control Boli Transmisibile. Conform informării oficiale a DNA Oradea, Voichiţa Camelia Sim ar fi intermediat obţinerea certificatelor false contra unor sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro. Ea este suspectată de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.