Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că programul de guvernare depus la Parlament, care are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, are în centru cetăţeanul român, iar ‘axul’ este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
‘Am depus programul de guvernare al coaliţiei. Programul se bazează pe următoarele principii: rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El are în centru cetăţeanul român’, a afirmat Ciucă, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că este pentru prima dată când în programul de guvernare sumele alocate pentru investiţii reprezintă 7% din PIB, iar PNRR reprezintă ‘axul’.
Potrivit lui Ciucă, se are în vedere, totodată, reducerea decalajului între comunităţile locale prin implementarea Programului ‘Anghel Saligny’.
‘În momentul acesta are o sumă alocată de 50 miliarde până în 2028, doar până în acest moment au fost depuse proiecte de 134 de miliarde, ceea ce înseamnă că la nivel guvernamental este nevoie de stabilirea unui mecanism echitabil şi eficient astfel încât să putem să stabilim priorităţile şi repartiţia echitabilă şi transparentă a sumelor tuturor comunităţilor locale’, a spus premierul desemnat.
El a adăugat că este prioritară legarea regiunilor istorice prin infrastructură rutieră şi feroviară şi conectarea la coridoarele paneuropene 4,5 şi 9.
Ciucă a completat că este pentru prima dată când se măreşte indemnizaţia socială minimă cu aproximativ 25%, de la 800 lei la 1.000 de lei, iar pensiile vor fi indexate cu aproximativ 10%.
‘Pentru pensionarii care beneficiază de o pensie între 1.000 lei şi 1.600 lei se va asigura în luna ianuarie un ajutor de 1.200 lei astfel încât să poată să treacă mai uşor peste perioada de iarnă. Tot în programul de guvernare sunt cuprinse măsuri pentru creşterea alocaţiei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani de 600 lei şi pentru ceilalţi alocaţia va fi de 243 lei’, a completat premierul desemnat.
El a mai anunţat că salariul minim brut creşte la 2.550 lei şi pentru persoanele cu dizabilităţi se va asigura cea de-a 13 indemnizaţie.
‘Sunt şi alte măsuri care vizează continuarea celor asumate de guvernele anterioare, astfel încât să putem să diminuăm din impactul pe care l-a avut pandemia de COVID-19 în mediul antreprenorial’, a explicat Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul desemnat a mai precizat că există ‘o asumare’ la nivelul coaliţiei guvernamentale astfel încât până la 31 martie anul viitor să se pună în aplicare o iniţiativă legislativă privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi să se înfiinţeze o nouă structură, care să preia dosarele aflate deja în lucru.
Ciucă a spus că este sigur că va colabora foarte bine cu viitorii miniştri.
‘Fiecare partid şi-a desemnat miniştrii, există un proces prin care se desemnează miniştrii într-un Guvern de coaliţie. Acum, din punctul meu de vedere şi reuşind să parcurg CV-urile celor nominalizaţi, sunt convins că voi colabora foarte bine’, a indicat el.
Întrebat despre nemulţumirile din PNL în privinţa ministerelor alocate, Ciucă a spus: ‘Eforturile care s-au făcut în această perioadă nu trebuie să ţină cont de supărarea unui membru al PNL sau al unui membru din celelalte partide care compun coaliţia’.
‘Menirea noastră este să facem ca de joi seara, după ce Parlamentul va valida acest Guvern, să trecem serios la treabă pentru că cetăţenii aşteaptă de la noi stabilitate. Nu este timp pentru dezbatere ideologică sau doctrinară, este nevoie de fapte pentru ca să împlinim aşteptările cetăţenilor’, a subliniat el.
În legătură cu nominalizarea lui Vasile Dîncu, care este sociolog, la Ministerul Apărării, Nicolae Ciucă a afirmat: ‘În primul rând, aici discutăm despre atribuţiile ministrului. La nivelul Ministerului Apărării Naţionale şi nu numai, trebuie să prevaleze calităţile de management şi de administrare a unui minister. Ceea ce este specific Ministerului Apărării Naţionale este că este atât de bine procedural încât va fi extrem de uşor de condus’.