Un grup de voluntari din cadrul Asociaţiei ‘Oameni, valori, fapte’ au vizitat Centrul pentru persoane vârstnice de la Mironeşti, din judeţul Giurgiu, fiind astfel alături de vârstnicii care nu au mai fost vizitaţi de mult timp de cei apropiaţi, pentru a-i scoate din rutina zilnică şi a-i face să zâmbească.
‘Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu şi Asociaţia ‘Oameni, valori, fapte’ au pus bazele unei colaborări de durată, în sprijinul beneficiarilor de asistenţă socială din judeţul Giurgiu. Astfel, o echipă de voluntari, mulţi dintre ei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, au vizitat în aceste zile Centrul pentru persoane vârstnice Mironeşti. Acolo, voluntarii au stat de vorbă cu beneficiarii centrului, au realizat împreună aranjamente florale, reuşind astfel, în primul rând, să-i scoată pe bătrâni din rutina zilnică, iar pe cei care nu au mai fost vizitaţi de rude de mult timp i-au făcut să zâmbească’, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de Consiliul Judeţean Giurgiu.
Totodată, bătrânii au primit cadouri constând în dulciuri şi fructe din partea elevilor Colegiului ‘Gheorghe Lazăr’ din Bucureşti.
Conducerea DGASPC Giurgiu a precizat că astfel de întâlniri între voluntarii Asociaţiei ‘Oameni, valori, fapte’ şi bătrânii din centrul de la Mironeşti vor mai avea loc, iar voluntarii vor organiza diverse activităţi creative şi de relaxare pentru a susţine sănătatea atât fizică, cât şi emoţională a vârstnicilor.