Un bărbat din localitatea Draxini, comuna Băluşeni, a suferit arsuri în zona feţei după ce a încercat să stingă incendiul care i-a cuprins locuinţa marţi dimineaţă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Potrivit sursei citate, bărbatul a alertat pompierii, însă a vrut să diminueze efectele focului până la sosirea echipajelor de la ISU.
‘Proprietarul locuinţei din Draxini a încercat să stingă incendiul până la sosirea forţelor de intervenţie şi a suferit arsuri uşoare la nivelul feţei. Acesta a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar a refuzat să fie transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate’, a afirmat Lupu.
Un al doilea incendiu a avut loc marţi în satul Mlenăuţi, din comuna Hudeşti.
Oficialii ISU precizează că ambele incendii s-au produs din cauza coşurilor de fum necurăţate sau neizolate faţă de materialele combustibile din structura acoperişului.