Un incendiu a izbucnit, marţi, într-un apartament al unui bloc situat în municipiul Sibiu, 20 de persoane ieşind din clădire preventiv, a anunţat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
Incendiul a fost anunţat pe str. Negoveanu, la etajul III al unui bloc, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje SMURD.
La sosirea forţelor, incendiul se manifesta cu flacără într-o încăpere iar întreg apartamentul era plin de fum.
În mod preventiv, s-au autoevacuat aproximativ 20 de persoane.
În prezent, incendiul este lichidat şi se lucrează pentru ventilarea apartamentului.
O persoană aflată în apartament este evaluată medical de echipajele SMURD.
Cauza incendiului este în curs de stabilire.