Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi în care arată că România a înregistrat progrese privind incluziunea socială şi economică a acestor persoane, însă subliniază că mai sunt paşi importanţi de făcut.
‘Astăzi, atenţia noastră se îndreaptă către persoanele cu dizabilităţi din România, cărora statul român trebuie să le asigure o viaţă în acord cu respectarea drepturilor, a valorilor, a libertăţilor şi a demnităţii umane. Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este un prilej pentru noi toţi de a condamna ferm toate formele de discriminare şi excluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi. Dizabilitatea reflectă mai degrabă modul în care societatea reacţionează la anumite caracteristici individuale, iar persoanele cu dizabilităţi contribuie în mod activ la dezvoltarea societăţii, atunci când beneficiază de susţinerea acesteia’, spune şeful statului în mesaj.
El arată că pentru persoanele cu dizabilităţi pandemia de COVID-19 a însemnat o ‘nouă barieră în calea dezvoltării şi asigurării bunăstării acestora, alimentând inegalităţile şi exacerbând problemele existente deja’.
Preşedintele Iohannis punctează că educaţia, sănătatea, protecţia socială, mobilitatea, integrarea pe piaţa muncii, participarea socială sunt doar câteva dintre domeniile în care persoanele cu dizabilităţi din România se confruntă cu dificultăţi majore şi că acestea pot fi surmontate doar printr-un efort comun al tuturor actorilor responsabili.
‘Implicarea organizaţiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi, implementarea unor măsuri coerente şi dezvoltarea unor mecanisme independente de monitorizare, prin campanii de conştientizare cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt esenţiale în depăşirea situaţiilor dificile pe care acestea le întâmpină. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că fiecare copil este integrat în sistemul educaţional şi că fiecare persoană are posibilitatea de a avea un loc de muncă adaptat nevoilor sale. Schimbările profunde nu se vor manifesta decât atunci când fiecare dintre noi îşi va asuma la nivel personal crezul că suntem cu toţii diferiţi, dar egali. Fiecare persoană poate contribui la dezvoltarea societăţii dacă nu i se pun limite şi este încurajată să facă acest lucru’, spune Iohannis.
Şeful statului precizează că lupta împotriva discriminării şi a marginalizării, protejarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie, în continuare, o prioritate pentru statul român.
‘România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte incluziunea socială şi economică a persoanelor cu dizabilităţi, dar mai avem de făcut paşi importanţi. Lupta împotriva discriminării şi a marginalizării, complementar cu protejarea drepturilor şi libertăţilor, precum şi cu dezvoltarea de pârghii care să asigure un trai decent trebuie să constituie, în continuare, o prioritate pentru statul român. O societate funcţională este o societate tolerantă, incluzivă, solidară, în care drepturile şi demnitatea umană reprezintă valori absolute. Orice abatere de la aceste principii este fundamental greşită şi trebuie condamnată public pentru a nu permite generarea altor manifestări reprobabile’, afirmă preşedintele Iohannis.
Şeful statului reconfirmă angajamentul ferm de a susţine toate demersurile care apără şi promovează drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi pentru combaterea discriminării şi a abuzurilor de orice fel şi asigurarea unor condiţii de viaţă echitabile.