Acasă93TRADIŢII ÎN BUCATE/ Vin sărbătorile - în satul timişean Coşteiu de Sus...

TRADIŢII ÎN BUCATE/ Vin sărbătorile – în satul timişean Coşteiu de Sus pregătirile sunt în toi

Colindele care vestesc Naşterea Domnului se aud în satele bănăţene din cea de-a treia duminică a Postului Crăciunului, cele dintâi răsunând în biserici, potrivit datinii. Odată cu ele se revarsă şi bucuria tradiţiilor din această perioadă, de la tăiatul porcului, care se face mult mai devreme de sărbătoarea Ignatului şi la care participă întreaga familie ajutată de vecini, până la şezătorile care se mai păstrează pe alocuri şi unde se mai pun la cale noi feluri de mâncăruri de post ori pentru Crăciunul care se apropie.

Emilia Popa din Coşteiu de Sus a povestit, pentru AGERPRES, că la intrarea în acest post de iarnă a început să apeleze la legumele şi verdeţurile păstrate în congelator, pentru mâncărurile de post, dar pentru că are şi oaspeţi turişti din toate colţurile ţării şi chiar de dincolo de graniţe, care mănâncă ‘de dulce’, gândeşte şi meniuri mai săţioase.

De exemplu, tanti Emilia le va găti musafirilor pulpe de miel la tavă, scoase din congelator pentru a face loc cărnii de porc, cu o garnitură de cartofi, cornuleţe şi pancove sau clătite, pentru că aşa i-a obişnuit pe oaspeţi, cu două-trei feluri de mâncare gustoasă şi sănătoasă.

‘Când eram mai tânără, aveam în familie vaci şi duceam lapte la Deva; aveam 27 de abonaţi şi vorbeam cu fiecare. La Deva aveam o tanti la care stăteam până venea trenul să mă întorc la Coştei. Era din Valea Mureşului, se trăgea dintr-o familie de boieri şi avea foarte multe de spus. De la ea am învăţat că din pui nu se aruncă nimic la pisici sau la porci. Scotea din supă carnea, iar verdeţurile şi ceapa fierte le toca mărunt de tot, punea într-o tigaie o lingură de ulei, o jumătate de lingură de făină şi o lingură de bulion, apoi trecea tocătura prin acest sos (morcov, ţelină, ceapă, pătrunjel etc) şi ieşea o garnitură excelentă la carne. Tot ea m-a învăţat, pe când la noi nu era Nutella şi Fineti, cum să le fac: din făină, unt, lapte şi cacao, o ciocolată de alune topită şi ieşea o cremă delicioasă’, îşi aminteşte tanti Emilia.

Revenind la poveştile din post, Emilia Popa spune că trăim într-un stil mult mai păgân decât pe vremea bunicilor, care nu se răsfăţau cu atâtea delicii în această perioadă, ci erau mult mai atenţi la cele ale sufletului.

‘Suntem păgâni. Pe vremea bunicii nu era zacuscă, acum mâncăm în post, cu măsline, pâine prăjită cu salată de roşii. Atunci se mânca altceva, mai simplu, nimic de cumpărat, ci doar ceea ce se găsea în casă. Cartofi copţi în cuptor, cu puţină sare pe ei. Spălam oalele cu cenuşă fiartă, le limpezeam, apoi le foloseam doar pentru mâncare de post: fasole, ludăi (dovleac galben) coapte în cuptor, cu pâine, apoi poame fierte; uscam vara mere, pere, prune apoi le fierbeam şi făceam un fel de compot. (…) Ce mai fac acum este un scrob dulce din făină albă cu apă (cu un ou dacă nu e post) şi un strop de sare, amestecăm aluatul şi fierbem zdrenţişoare’, ne spune Emilia Popa.

În butoaiele gospodăriei, familia Popa are deja murată varza pusă pe la sfârşit de octombrie, după reţeta casei, şi deja au clocotit pe foc primele sarmale de post.

‘La varză facem un dop, o aşez în butoi cu crengi de mărar, cimbru, foi de dafin, piper, câte un cocean – doi de porumb, mama punea şi un măr, dar mie îmi place să pun gutuie, pentru că rămâne moarea galbenă şi frumoasă şi are un gust aparte. Apoi pun sare şi după 24 de ore pun un amestec de o lingură de sare la litrul de apă, pe care le amestec până se topeşte sarea. Apoi torn peste ea, acopăr cu scânduri de lemn, peste care pun o piatră şi închid butoiul. Am mai pus în cămară şi alte murături de conopidă, castraveţi, gogonele, gogoşari, de toate. Sarmalele de post le fac cu făină de dovleac. Măcinăm seminţele de dovleac prin râşniţă, iar făina o punem în ceapă friptă, prăjim coji de pâine şi o tocăm foarte mărunt, apoi adaug piper, sare, orez, cimbru. În loc de carne pun făina de dovleac, să lege compoziţia’, explică doamna Emilia.

Familia Popa din Coşteiu de Sus a trecut de curând şi peste cea mai trudnică zi, în care a fost tăiat porcul. Mai devreme decât arată calendarul praznicul de Ignat, pentru că acela este prea apropiat de ziua Crăciunului, se posteşte mai mult şi sunt multe alte lucruri de făcut în casă. Iar preparatele din carnea proaspătă de porc trebuie gustate cu multă băgare de seamă, dacă vrem să avem afumături bune, în vară. În plus, toţi cei care participă la această muncă trebuie să guste, seara, din pomana porcului.

‘Înainte se tăia porcul de Ignat şi nu gustai nimic din el până la Crăciun. Azi nu mai e aşa. L-am tăiat sâmbătă. Se face mâncare din el, facem ciorbă de varză acră cu carne proaspătă de porc sau ciorbă cu bulion. Singura carne pe care nu o spăl este cea proaspăt tranşată din porc pe care o tai şi o bag direct în ciorbă. Mâncarea cu o astfel de carne are un gust cu totul deosebit, cum nu mai este în timpul anului. Am făcut şi friptură tot din carne proaspătă de porc, într-o lingură de untură. Îi pun doar boabe de piper şi foi de dafin şi o las să se dinstuie (călească) până mi se pare mie că e aproape gata. Atunci pun câţiva căţei de usturoi şi un pic de boia să-i dau culoare. Este o friptură foarte bună. La asta fac piure de cartofi şi se mănâncă cu murături de sfeclă roşie sau cu compot de prune. Se pregătesc şi mezelurile în aceeaşi zi, până la cel târziu ora şase seara totul trebuie terminat. Noi facem cârnaţi, jumări, caltaboş şi tobă’, ne dezvăluie tanti Emilia.

Familia Popa are trei porci şi nu vrea să vândă niciunul, pentru că trebuie să îşi asigure proviziile de carne pentru permanentul sezon turistic de aici, în care satul este vizitat de sute de turişti. Specific satelor din zonă este păstrarea cărnii de porc, peste an, în vase emailate, nu în congelator. Odată puse în chiţcant (vasul emailat), bucăţile preparate din carnea de porc rămân neatinse până în ziua de Paşti.

‘Bucăţile de carne se pun în sare vreo două zile, apoi se dă la fum vreo două zile, să prindă un uşor gust de fum. Apoi o spăl şi o las să se usuce, să nu fie udă; înfierbânt untură, dar se poate pune şi ulei, pentru că dacă e prăjită în ulei, carnea rămâne mai moale. Şi pun toată carnea, punem şi oasele, şi cârnaţii tot aşa şi apoi îi păstrăm în chiţcant de 10 sau 20 de litri. Pe categorii, separat carne, oase, cârnaţi. În cele de 10 litri punem doar cârnaţi pe care îi degustăm în ziua de Paşti. Se păstrează bine şi de acolo se poate scoate şi cu o garnitură alături ai deja meniul gata pregătit’, arată doamna Emilia.

După ce toată treaba din curte e gata, cu porcul la afumat sau pus la păstrare în vase, doamna Emilia poate pregăti şi şezătoarea de seară, la care se deapănă amintiri, se comentează seriale de la televizor ori se fac alte munci, la gura cuptorului.

‘Seara ne adunăm şi la givan (la vorbe – n.r.). Şezători se ţin mai rar, dar se mai obişnuieşte. Înainte, nu era televizor; acum este un mijloc de informare, dar te răceşte faţă de cei apropiaţi. Când se întâlnesc vecinii, se ajută unii pe alţii. Eu mai am fasole de desfăcut din păstăi, o altă vecină vine cu ciorapi de împletit din lână, alta vine cu mâna goală pentru că nu vede seara să lucreze. Bărbaţii mai joacă o carte, o tablă. Femeile povestesc, dar e adevărat că nu mai povestim ca odinioară de mâncăruri – e adevărat că toate suntem ‘învăţate’ şi ştim multe în domeniul culinar. Acum povestim care ce serial am mai văzut, în timp ce mai gustăm câte ceva – un porumb fiert, gogoşi, întorsuri, care se fac din aluat moale din ou, sare şi apă, se lasă o jumătate de oră să se odihnească, apoi se întinde foarte subţire ca şi foaia de tăiţei care se unge cu ulei, dar mai gustos este cu untură de porc şi se rulează ca plăcinta. După aceea, se taie bucăţi cam cât e o palmă desfăcută şi se împleteşte un colăcel şi se dă la copt şi iese cu foiţe ca un foietaj’, povesteşte tanti Emilia.

În zilele de dezlegare la peşte, Emilia Popa face peşte prăjit cu sare şi tăvălit în făină de porumb sau cuiburi cu peşte şi legume, la cuptor. În câte o folie de staniol sau hârtie de copt se pune felia de peşte, conopidă, morcov, ardei, roşie, cartof, se dă un praf de sare şi de piper, apoi se împachetează şi se pun la copt.

Tanti Emilia ştie deja ce va pune şi pe masa de Crăciun şi de Anul Nou.

‘Pentru Crăciun, specific sunt la noi cornurile cu untură din porc şi prăjituri mărunte. O să avem supă de pasăre, sarmale şi friptură. De Anul Nou, carne de porc sau de vită, nicidecum de pasăre, pentru că se risipeşte norocul casei. Fac mai ales ciorbă de porc, ciorbă de perişoare sau ciorbă acră, cu varză murată şi carne de porc. Pentru Anul Nou tradiţional la noi este tortul, trunchiul de ciocolată şi Doboş. Dacă se anunţă musafiri, voi face şi prăjituri mărunte cu cremă’, spune Emilia Popa.

În Ajunul Crăciunului, satul Coşteiu de Sus va fi colindat de copiii locului, spre seară, se va merge cu Piţărăii la biserică, unde preotul sfinţeşte mâncărurile care se împart mai ales la rude, fini, naşi. De Anul Nou se merge cu Pluguşorul, dar, spune tanti Emilia, copiii de azi nu prea mai ştiu cuvintele de urat.

Vestea Naşterii Domnului va fi purtată şi de dubaşii din Tomeşti şi de la Margina, care vor colinda şi în Coşteiu de Sus, pentru că satul nu mai are prea mulţi tineri, majoritatea alegând să plece la oraş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks