Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că susţine o dezvoltare urbană echilibrată, care respectă spaţiile verzi ale oraşului şi produce valoare economică pentru Capitală.
El a avut, miercuri, la Arcub Lipscani, o întâlnire cu principalii investitori din sectorul imobiliar al Bucureştiului.
‘În faţa investitorilor am pledat pentru o dezvoltare urbană echilibrată, care respectă spaţiile verzi ale oraşului şi plămânii bucureştenilor, care produce valoare economică pentru Bucureşti fără să scadă calitatea vieţii urbane. Cred că se poate. Şi cred într-un parteneriat al PMB cu sectorul imobiliar, un parteneriat care să însemne respectarea regulilor de urbanism şi a patrimoniului istoric, construcţii eficiente energetic, colaborare pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, dialog cu comunitatea locală (inclusiv cu ONG-urile de mediu), extinderea spaţiilor verzi ale oraşului’, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
În opinia sa, este necesară o colaborare cu principalii investitori din sectorul imobiliar pentru interesul bucureştenilor şi creşterea economiei locale.
‘Le-am spus investitorilor că e nevoie de o autoritate publică puternică, de o primărie capabilă să impună investitorilor imobiliari standarde solide şi elemente de interes public în dezvoltarea urbană a Capitalei. În acelaşi timp, am spus că actuala administraţie este pro-dezvoltare, că nu vreau să blochez investiţiile, dar că e nevoie de un parteneriat real între primărie şi investitori. Asta înseamnă că administraţia locală defineşte corect interesul public şi ştie să-l apere, dar înseamnă de asemenea responsabilitate sporită şi o implicare mai serioasă a investitorilor imobiliari în realizarea infrastructurii de transport, a infrastructurii sociale şi medicale, a amenajării de spaţii urbane de calitate. A înghesui un bloc pe un colţ de stradă şi a spune ‘adio’ a devenit inacceptabil’, a adăugat Nicuşor Dan.