Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Brăila din cadrul Primăriei municipiului Brăila a iniţiat în preajma sărbătorilor de iarnă o campanie ‘pentru a aduce lumină şi zâmbete’ pe feţele a 1.500 de copii din familii vulnerabile aflate în evidenţa DAS, care vor primi pachete contând în alimente şi dulciuri.
Potrivit unui comunicat de presă remis de DAS Brăila, cadourile achiziţionate cu sprjinul unui sponsor au fost deja pregătite şi încărcate în sania Moşului, urmând a fi distribuite până pe 10 decembrie.
‘După cum ştim, fiecare cadou oferit de Moş Crăciun copiilor vine în schimb cu multe zâmbete şi bucurie din partea lor. Doar împreună punem lucrurile în mişcare. Doar împreună îl aducem pe Moş Crăciun la toţi copiii. Scopul acestei campanii este acela de a aduce lumină şi zâmbete pe feţele a 1.500 de copii, acelor oameni mici care încă copilăresc, nebăgând de seamă că sărăcia nu este un dat, ci doar un moment din viaţa lor’, se arată în comunicatul transmis de DAS Brăila.