Acasă93Giurgiu: Plata salariilor la DGASPC se va face cu întârziere

Giurgiu: Plata salariilor la DGASPC se va face cu întârziere

Plata salariilor angajaţilor DGASPC Giurgiu din luna decembrie se va face cu întârziere din cauza lipsei banilor la Consiliul Judeţean, achitarea acestora fiind posibilă după alocarea sumelor necesare din Fondul de rezervă.

‘Consiliul Judeţean Giurgiu a primit, potrivit deciziei Guvernului României de alocare, prin ordonanţă de urgenţă, a unor sume de bani din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Executivului, suma de 6,5 milioane lei. Suma de bani solicitată însă de Consiliul Judeţean Giurgiu a fost de 12 milioane lei, prin urmare, cei 6,5 milioane de lei acoperă doar o parte dintre cheltuieli. Se va proceda la întocmirea documentelor necesare pentru plata drepturilor salariale aferente lunii noiembrie, nu şi a celorlalte datorii înregistrate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Rămân însă pentru anul viitor datorii care vor greva asupra modului de repartizare a sumelor din bugetul instituţiei pentru 2022’, se arată într-un comunicat de presă emis joi de CJ Giurgiu.

CJ a mai făcut precizarea că plata drepturilor salariale ale angajaţilor DGASPC va suferi o întârziere faţă de data de 12 decembrie, ziua stabilită pentru plata salariilor, dar va fi făcută până la sărbătorile de iarnă.

‘Bugetul alocat DGASPC este insuficient, în comparaţie cu nivelul cheltuielilor cu personalul, fapt care impune, în următoarele luni, o restructurare la nivelul instituţiei, care prevede o reducere cu 90 de posturi. Situaţia a fost agravată de faptul că în anii anteriori au fost angajate nejustificat peste două sute de persoane, în timp ce nici un centru ocupat de beneficiari nu a suportat reabilitare sau reparaţii capitale, parcul auto are peste 15 ani vechime etc. În plus, urmare a unei hotărâri din 2018 a Consiliului Judeţean, un număr de aproximativ 40 de angajaţi ai DGASPC Giurgiu au câştigat în instanţă drepturi salariale restante de aproximativ opt milioane de lei’, se mai arată în comunicatul de presă al CJ.

La DGASPC Giurgiu sunt aproximativ o mie de salariaţi pentru aproximativ şase sute de beneficiari.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks