Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a informat, joi, că municipalitatea a utilizat mecanismul de compensare a creanţelor fiscale pentru o sumă de 411 de milioane de lei, care nu va mai trebui direcţionată către STB, ci va deveni disponibilă pentru alte obiective, inclusiv pentru a acoperi o parte din subvenţia la termie.
‘Mecanismul de compensare a creanţelor fiscale, pe care îl are la îndemână orice UAT, este în vigoare în fiecare an, la fiecare rectificare bugetară. Noi am mai făcut acest mecanism când a fost discuţia pe termie în urmă cu un an de zile, în decembrie, pe 350 de milioane. Încercăm de mai multe luni să rezolvăm problema la STB, acum am avut succes şi cu sprijinul guvernamental suntem mai aproape ca STB să devină o societate sustenabilă. Ea avea până astăzi o datorie către bugetul consolidat al statului de peste un miliard de lei. Şi noi, la rândul nostru, PMB, aveam datorie către operatorul nostru’, a precizat Bujduveanu, pentru AGERPRES.
El a menţionat că prin acest mecanism de compensare financiară, cele 411 milioane lei vor putea fi utilizate de PMB inclusiv sub formă de subvenţie pentru energie termică.
‘Am primit bani pentru a plăti datoriile pe care le aveam către operatorul nostru de transport public. Asta înseamnă să facem loc în bugetul PMB, deci avem disponibile 411 milioane, pe care îi putem folosi în alte părţi. (…) PMB şi-a eliberat în buget 411 milioane. Acum avem oarecum o posibilitate să acoperim diferenţa la gigacalorie. Dacă până acum nu aveam, acum creăm – evident, nu o să ajungă pentru toată diferenţa -, dar creăm spaţiu la buget’, a explicat viceprimarul.
Potrivit lui Bujduveanu, în acest moment, PMB mai are către STB datorii de aproximativ 700 de milioane de lei.