Un bărbat din Alba este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuirea animalelor, după ce pe Facebook a fost postat un filmuleţ în care acesta apare lovind un câine cu o lopată.
‘Urmare apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la o posibilă agresiune asupra unui câine, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba face următoarele precizări: la data de 9 decembrie, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi au efectuat verificări cu privire la acest incident. În urma acestora, a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Boz, comuna Doştat, faţă de care a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuirea animalelor’, se menţionează într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Pe un grup intitulat ‘Stop animal atrocities in Romania’ a fost distribuit un filmuleţ postat pe un cont de socializare de către un bărbat din Alba, imagini în care este surprins lovind un câine cu o lopată. Cel care a filmat scena pare a se amuza de ceea ce vede.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, a transmis IPJ Alba.