Joshua Kimmich, mijlocaşul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, intenţionează să se vaccineze atunci când se va recupera după infecţia cu Covid-19, care îl va ţine departe de gazon cel puţin luna viitoare, a declarat el duminică, informează AFP.
‘Când va fi recomandat şi când va veni momentul, mă voi vaccina’, a anunţat Kimmich, în vârstă de 26 de ani, pentru postul public ZDF.
Internaţionalul german (64 de selecţii), care a refuzat până acum să se vaccineze, a anunţat că va trebui să aştepte ‘un oarecare timp’ înainte de a primi prima doză de vaccin, recuperându-se între timp după infecţie.
Comisia germană de vaccinare recomandă un timp de aşteptare de 6 luni după infecţie, înainte de a primi vaccinul.
Decizia lui Kimmich a fost salutată de ministrul Dezvoltării din noul guvern de coaliţie, Bettina Stark-Watzinger: ‘Este o decizie bună din partea lui Joshua Kimmich de a se vaccina. În calitate de fotbalist, el este un bun exemplu pentru oameni’.
Kimmich nu va mai juca până în ianuarie din cauza consecinţelor infecţiei cu coronavirus şi ca măsură de precauţie, dar sechelele nu vor fi pe termen lung, a asigurat antrenorul lui Bayern, Julian Nagelsmann.
Nevaccinat, starul bavarez a fost în centrul atenţiei presei de când a fost testat pozitiv pentru Covid-19 la sfârşitul lunii noiembrie. El a ieşit din carantină săptămâna trecută, dar nu va mai juca până în 2022, deoarece încă suferă de pe urma infecţiei.
Potrivit lui Nagelsmann, Kimmich suferă de o ”infiltraţie pulmonară’, o afecţiune care poate provoca dificultăţi de respiraţie.