Parlamentarii USR au iniţiat un proiect care prevede ca audierea candidaţilor pentru Comitetul de reglementare ANRE să fie obligatorie şi a solicitat ca acesta să fie pus pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de luni, a informat deputatul Cristina Prună.
‘În momentul de faţă, dacă ne uităm în ordonanţa de urgenţă care reglementează activitatea ANRE, nu scrie cu subiect şi predicat că audierile ar fi obligatorii, însă cutumiar, în Parlament, au existat aceste audieri. Din 2020 s-a renunţat inclusiv la aceste audieri şi atunci am simţit nevoia să mergem să scriem acolo că audierile ar trebui să se întâmple. Şi am cerut chiar astăzi să punem pe ordinea de zi, la Biroul permanent, acest proiect de lege, astfel încât aceste audieri să nu mai fie sub semnul întrebării. (…) Înţeleg că nu l-au pus încă pe ordinea de zi’, a declarat Cristina Prună, la Parlament.
Ea a menţionat că proiectul are termen de adoptare tacită data de 17 decembrie. ‘Probabil că va ajunge la Senat şi acolo vom pune presiune să fie adoptat’, a adăugat deputatul USR.