Echipa Manchester United, confruntată cu un focar de Covid-19, a anunţat nu va disputa meciul împotriva formaţiei Brentford, programat marţi seara în campionatul de fotbal al Angliei, informează AFP.
‘Consiliul Premier League a luat decizia de a amâna partida, bazându-se pe directivele consilierilor medicali’, a precizat gruparea de pe Old Trafford într-un comunicat dat publicităţii luni seara. În cursul aceleiaşi zile, United şi-a închis pentru 24 de ore centrul de antrenament de la Carrington, după ce mai mulţi jucători şi angajaţi au fost testaţi pozitiv la coronavirus.
În timp ce varianta Omicron se răspândeşte în Regatul Unit, generând noi restricţii, focarul epidemic îngrijorează din ce în ce mai mult fotbalul englez.
UEFA a anulat întâlnirea dintre echipele Tottenham şi Rennes, din cadrul competiţiei Europa Conference League, prevăzută joia trecută la Londra, după ce clubul englez a anunţat că a înregistrat mai multe cazuri de Covid-19.
Tottenham nu a disputat nici meciul de campionat cu Brighton, programat duminică, iar antrenorul lui Spurs, italianul Antonio Conte, a recunoscut că jucătorii săi şi el însuşi au fost ‘speriaţi’.
Săptămâna trecută, Leicester City s-a deplasat în Italia, pentru meciul cu SSC Napoli din Europa League, fără şapte jucători, infectaţi cu coronavirus sau care prezentau simptome ale bolii, însă acest lucru nu a împiedicat ‘vulpile’ să o învingă duminică pe Newcastle cu 4-0 în campionat.
Aston Villa a confirmat luni că se confruntă cu mai multe cazuri de infectare cu Covid-19 în echipa sa, fără ca asta să antreneze însă o amânare a meciului prevăzut marţi împotriva formaţiei Norwich, în etapa a 17-a.
Premier League le-a cerut săptămâna aceasta cluburilor să-şi întărească protocoalele anti-Covid, în timp ce guvernul britanic a hotărât că orice spectator care doreşte să meargă pe stadion trebuie să prezinte un program complet de vaccinare sau un test negativ efectuat recent.
Aproape întregul sezon 2020-2021 din fotbalul englez s-a jucat cu porţie închise, însă fanii au revenit pe stadioane la începutul actualei ediţii din Premier League, fără nicio limitare a capacităţii stadioanelor.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)