Societatea dezvoltatoare a blocului unde a izbucnit un incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, în municipiul Constanţa, a dat în folosinţă imobilul respectiv fără a solicita autorizaţia de securitate la incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dobrogea’.
Anterior obţinerii autorizaţiei de construcţie, în urmă cu şase ani, investitorul a obţinut un aviz de securitate la incendiu pentru parcarea amenajată la subsolul blocului.
‘În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect) a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol. După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu’, au precizat reprezentanţii ISU ‘Dobrogea’.
Aproximativ 250 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri, iar nouă adulţi şi minori – transportaţi la spital dintre care o persoană a rămas internată, după ce un bloc din municipiul Constanţa a fost în noaptea de miercuri spre joi cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.
La faţa locului au fost mobilizate peste 200 de forţe de intervenţie, inclusiv echipaje de la ISU Ialomiţa şi ISU Călăraşi, şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie pe o perioadă de aproape trei ore.
Au fost avariate 36 de autovehicule, dintre care 25 se aflau în parcarea subterană, iar 11 pe laturile exterioare ale blocului. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă, editor: Marius Frăţilă)