Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat joi, într-o şedinţă ordinară, alocarea a peste 6,34 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor începute în domeniul gestionării deşeurilor, precum şi pentru demararea altora noi.
Banii provin din Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare înfiinţat la nivelul Consiliului Judeţean, în calitate de beneficiar al proiectului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud, iar fondul este alimentat constant cu sumele aferente redevenţelor plătite de operatori.
Potrivit proiectului de hotărâre votat de către consilierii judeţeni, planul de investiţii pentru anul 2022 prevede alocarea de fonduri pentru două obiective începute deja: circa 1,4 milioane de lei pentru construirea unei hale pentru depozitarea deşeurilor reciclabile valorificabile, obţinute în urma sortării, la care se adaugă alte 1,63 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de supraveghere video pentru 180 de puncte de colectare a deşeurilor din mediul urban.
Pe lista de investiţii noi se numără modernizarea staţiei de tratare cu osmoză inversă, în vederea creşterii capacităţii de tratare a levigatului (circa 2,72 milioane lei) şi dezvoltarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor prin achiziţionarea a 2.000 de pubele galbene de 240 litri, prevăzute cu tag RFID, pentru colectarea deşeurilor reciclabile (aproximativ 600.000 lei).
Potrivit referatului de aprobare care însoţeşte proiectul de hotărâre, valoarea Fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare constituit pentru proiectul ‘Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Bistriţa-Năsăud’ era, la data de 7 decembrie, de peste 20 de milioane de lei. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)