Orădeanul Balogh Soós Csaba se numără printre puţinii apicultori care produc o gamă largă de sortimente rare şi speciale de miere monofloră, ecologică, cum ar fi miere de mentă, zmeură, mure, măceşe, păducel, armurariu sau lavandă.
Recoltate din zone cu pajişti de munte, floră spontană sau culturi bio, toate sunt certificate ecologic. Varietatea lor este completată de sortimentele clasice de tei, salcâm, floarea-soarelui sau rapiţă, dar şi polifloră de munte şi câmpie.
În preajma sărbătorilor de iarnă, bio stupina sa a pregătit pachete de cadouri, cu diferite tipuri de miere – de exemplu, de zmeură şi de mentă, cu propolis şi extracte – pe lângă lumânări decorative din ceară, pentru a fi oferite celor dragi.
‘În lumea hranei procesate, singurul aliment natural care poate restabili echilibrul biochimic al organismului uman este mierea şi care se absoarbe ad-integrum fără niciun efort digestiv din partea organismului. Consumul de miere şi produse apicole este ridicol de mic în România, deşi ţara noastră este un producător însemnat de miere. Un kg de miere consumat lunar ar fi premisa unei vieţi sănătoase şi echilibrate’, a declarat, pentru AGERPRES, apicultorul Balogh Soós Csaba.
Mierea de mentă este o raritate, cu o aromă particulară, de culoare verde transparent, deoarece în polenul acestei plante, explică el, este foarte multă clorofilă, care îi dă culoarea specifică.
Foarte puţini apicultori fac miere numai monofloră, ne spune el. Există un secret profesional pentru a face albinele să culeagă doar de pe anumite flori.
‘Albinele nu se duc să culeagă unde vrea apicultorul decât dacă sunt ‘dresate’. Este un dresaj special. Un pic altfel. Dacă eu vreau să trimit albinele la recoltat din floarea de măceş, în primul rând trebuie să fii într-o zonă în care preponderent este numai măceş. Dar înainte de a înflori măceşul şi de a secreta nectar, cu câteva zile înainte, 3-4-5 zile, albinele primesc un ceai din floare de măceş. Nu din măceşele-fructe folosite pentru ceai, ci din floare. Acea aromă, acele uleiuri volatile, determină albinele să caute numai acea hrană. Similar se face la mentă, la fel se face la mur. În zonele melifere mari, cum ar fi la tei, la salcâm, nu este cazul’, a explicat apicultorul.
Locurile ‘pastorale’ le caută şi le cunoaşte de zeci de ani, de la graniţă până în vârful munţilor.
‘Vârsta de 54 ani şi experienţa profesională de inginer de 30 de ani mi-au dat ocazia să găsesc amplasamente care şi azi sunt călcate de om doar accidental’, mărturiseşte apicultorul.
Mierea polifloră este culeasă din zonă de munte, din fâneţe ecologice, la cote de peste 600 – 700 metri altitudine. Mai sunt câteva dealuri ecologice în anumite zone înalte ale Bihorului, pe la Şinteu, Barajul Leşu în sus, unde nu se practică agricultură decât păşunat şi cosit. Iar la câmpie sunt zone care nu sunt folosite pentru agricultură.
‘Menta eu o recoltez, de exemplu, din zona Roşiori către graniţa Ungariei, unde sunt păşuni. În funcţie de vreme, că anul acesta a fost o vreme secetoasă, plantele care constituie hrana pentru oi se usucă. Menta nu este consumată de ierbivore, având uleiuri volatile puternice. În fostele zone mlăştinoase ale judeţului, care în urma lucrărilor de îmbunătăţiri funciare au desecat, sunt zone întregi de mentă, de la trei până la şase hectare. Acela e loc de recoltare’, ne dezvăluie el.
Iar la zmeură… o altă miere parfumată natural, rozalie, aceasta este recoltată fie din zone sălbatice, la cote de peste 700 – 800 m, fie din culturi de zmeură ecologice, de 25 de hectare, ale unor prieteni.
‘Lumea nu ştie că dacă mergem cu mai multe familii de albine să facem polenizarea unei culturi producţia creşte cu până la 70%. Exemplu, dacă la rapiţă se obţine în mod curent 4.000 – 5.000 kg la hectare, floarea-soarelui între 3.000 şi 6.000 kg, sunt date statistice că, după polenizare cu albine, producţia creşte cu 70%’, a subliniat Balogh.
Producătorul atrage atenţia că sunt unii apicultori care fac aşa-numita miere de zmeură amestecând praf de zmeură, din fructe uscate şi măcinate, într-o miere parţial de zmeură. ‘După o săptămână de la amestec, pulberile din fructele uscate se ridică la suprafaţa mierii. Aşa ne dăm seama de adevăr’, explică el.
Mierea de lavandă, care nu este specifică României, ci Franţei şi Olandei, provine din trei ferme bihorene, care cultivă această plantă.
Ar mai fi multe de povestit despre mierea de armurariu – bună pentru regenerarea celulelor hepatice, despre cea de mur, măceşe, păducel… Fiecare are valenţe speciale.
‘Categoriile de miere monofloră nu reprezintă nici 5% din totalul producţiei unui an, de circa 25-30 de tone, într-un an mediocru. Cam o tonă din fiecare. Sunt dificil de realizat şi de aceea destul de rare. Celelalte, salcâm şi tei mai sunt, dar dacă mai continuă schimbările climatice, nu se ştie’, ne mai spune apicultorul.
Alături de miere, bio stupina oferă şi alte produse ale stupului, precum propolis sub formă de tinctură sau brut, păstură, apilarnil, lăptişor de matcă, polen de diverse sortimente crud sau uscat, ceară de albine sau alte specialităţi vitaminizante.
Pentru ca mierea să fie certificată ecologic, trebuie să îndeplinească două condiţii: albinele trebuie să fie crescute în condiţii ecologice, adică nu consumă zahăr şi nici suplimente nutritive, iar tratamentele specifice se fac doar cu tratamente bio. Şi, totodată, culturile de pe care se recoltează trebuie să fie ecologice.
La mierea de rapiţă, de exemplu, deplasările în pastoral nu le face în zonele cultivate, din cauza stropirilor, ci pe fâneţe cu rapiţă sălbatică, pe care inginerul le-a descoperit de-a lungul timpului. Nu dă aceeaşi producţie ca şi la rapiţa de cultură, admite el, dar dă totuşi miere şi de o calitate superioară.
Absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice din Timişoara, ca şef de promoţie, în 1992, inginerul în construcţii hidrotehnice Balogh Soós Csaba a devenit un pasionat apicultor în anul 2010, ca evadare în natură din propriul birou de proiectare înfiinţat în 2004, unde activează alături de 70 de colegi.
‘Activitatea de proiectare presupune foarte multe deplasări în teren. Pentru concepţie, gândire şi management, cel mai bun sfetnic este natura, cu legile ei impuse de ecosisteme şi biodiversitate. Respectul pentru natură mi-a adus şi admiraţia pentru modul de organizare a superorganismului numit familie de albine. După primele 10 roiuri cumpărate de la un apicultor bătrân, experimentat, din zona Căpâlna, pe lângă care mi-am făcut ‘stagiul’ timp de doi ani, astăzi am ajuns la o stupină cu 800 de familii de albine’, povesteşte apicultorul începuturile sale în acest domeniu.
Au urmat şi cursuri de perfecţionare, dar procesul de învăţare este continuu, subliniază el, din manuale şi tratate de specialitate.
‘Albina, ca şi individ, este un element nesemnificativ în lumea insectelor polenizatoare, având o durată de viaţă în condiţii ideale de 33-34 de zile. Dar familia de albine prin modul ei instinctiv de organizare, condus de trei elemente de bază: reproducţie, igienă şi colectare de hrană, a reuşit, prin baza genetică dezvoltată de două milioane de ani, să devină elementul vital pentru existenţa omenirii, în primul rând pentru activitatea de polenizare’, subliniază acesta.
Apoi, continuă el, este singura insectă care produce hrană pentru oameni. Mierea precum şi celelalte produse ale stupului: polen, propolis, lăptişor de matcă, apilarnil sunt alimente naturale care asigură toate microelementele ce lipsesc din hrana procesată modernă. În plus, produsele stupului sunt singurele suplimente alimentare care sunt folosite de organismul uman fără a fi supuse procesului biochimic complex al digestiei.
Grija pentru soarta albinelor şi viitorul lor porneşte de la a le asigura zone curate, ecologice, dacă e posibil, de recoltare. Dacă nectarul pe care îl ingerează şi polenul pe care îl transportă sunt contaminate cu produse chimice dăunătoare, acestea pot determina moartea albinei şi decimarea efectivului de albine prin intoxicări.
Deşi albinele merită ‘respectul nostru şi muncă dedicată’, de obicei, oamenii ştiu foarte puţin despre ele.
Potrivit acestuia, cunoştinţele generale se opresc la faptul că albinele înţeapă, fără să se ştie că aceste înţepături se pot folosi şi se utilizează în tratamente apiterapeutice consacrate deja în clinici speciale pentru tratarea unor boli locomotorii, cardiovasculare sau psihosomatice.
‘Este răspândită sintagma lui Einstein că, în urma dispariţiei albinelor, va dispărea şi omenirea fiindcă insectele polenizatoare dispar din habitatul natural. Dar nu se ştie că albinele nu mai pot supravieţui singure în natură fără supravegherea şi ajutorul apicultorului, în condiţiile de poluare accentuată şi de modificare a condiţiilor climatice. Nu se ştie că, dacă dispar apicultorii, dispar şi albinele. Apicultorul este singurul care încearcă să-şi apere şeptelul de insecte mai mult sau mai puţin public, chiar în condiţii de deficit financiar al exploataţiei. Dacă dispar apicultorii nu pare a fi o pierdere cifrică nerecuperabilă faţă de populaţia totală a Europei. Însă dacă nu se va conştientiza importanţa polenizării, în scurt timp populaţia Europei va rămâne fără hrană vegetală şi organică, adică implicit va dispărea’, arată Balogh Csaba.
Ce nu mai ştiu oamenii? Nu se mai ştie că o linguriţă de miere asigură energia de supravieţuire a unui om pentru o zi întreagă. Nu se ştie mai nimic despre efectele terapeutice ample şi diverse ale mierii monoflore şi poliflore şi ale produselor stupului. Şi, în cele din urmă, nu se cunoaşte ecologie, nu se respectă natura, implicit elementele ei biologice şi lanţurile trofice şi organizarea ecosistemelor.
‘Fără respect faţă de natură şi legile ei, fără respect faţă de produsele naturii, respectiv faţă de produsele stupului, oamenii vor deveni nişte umbre în lumea înconjurătoare. Iubirea noastră pentru creaţiile Naturii este salvatoare, atât pentru mediul natural, cât şi pentru noi înşine, ca oameni, care suntem una cu tot’, a precizat Balogh.
Cei doi fii ai apicultorului, deşi sunt studenţi la Politehnică, se implică, alături de tatăl lor, mai ales în perioada de vârf de activitate, şi în stupine. Elementul promiţător este faptul că sunt mari consumatori de miere şi alte produse apicole şi au un respect deosebit faţă de natură.
Cu gândul la generaţiile viitoare de albine, stupina lui Balogh Csaba este acreditată şi ca stupină de multiplicare. Anual reuşeşte să vândă, speră el unor pasionaţi, mai multe zeci de familii de albine din sporul natural. ‘Sper că ajung pe mâini bune şi sunt îngrijite astfel încât să slujească apicultorul şi natura’, spune el.
Albinăritul – deşi este o activitate complexă care presupune multă muncă, abnegaţie şi un management adeseori agresiv pentru a realiza la timp sarcinile fizice şi financiare – a devenit pentru Balogh Csaba un modus-vivendi.
‘Întotdeauna am mers pe ideea: dacă ai plantat un pom trebuie să-l îngrijeşti. Fiecare minut petrecut în stupină, pe lângă munca enormă, creează satisfacţii şi momente unice care nu pot fi povestite, ci doar trăite. Conexiunea dintre munca intelectuală din birou cu cea apicolă, mie mi se pare ideală’, recunoaşte acesta.
În opinia sa, apicultura este ‘fiica vitregă’ a agriculturii, atât pentru producţia vegetală, cât şi pentru forurile decidente.
‘Programul naţional apicol şi programele de sprijin pentru apicultori sunt copii proaste preluate de prin comunitatea europeană, iar legea apiculturii este deficitară în ceea ce priveşte protecţia şeptelului apicol faţă de tratamentele fitosanitare mai mult sau puţin reglementate’, atrage el atenţia.
Falsificarea mierii şi comercializarea produselor non-miere în marile lanţuri alimentare sunt realităţi necombătute şi nesancţionate de nimeni, cu partea legislativă încă obscură, mai avertizează apicultorul.
