Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat luni că au asociat moartea unui tânăr de 26 de ani cu vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul produs de Pfizer, informează Reuters. Bărbatul a făcut miocardită – o inflamaţie rară a muşchiului cardiac – după ce a fost injectat cu prima doză.
Decesul anunţat luni este al doilea din Noua Zeelandă asociat cu acest efect advers cunoscut, dar rar al vaccinului anti-COVID-19, după ce în august autorităţile au raportat decesul unei femei care făcuse ambele doze.
‘Ţinând cont de informaţiile disponibile în prezent, Consiliul consideră că miocardita a fost probabil cauzată de vaccinare la această persoană’, a indicat într-un comunicat Consiliul independent pentru monitorizarea siguranţei vaccinurilor.
Bărbatul, care a murit în interval de două săptămâni după prima doză, nu a solicitat sfaturi ori tratament de la medic pentru simptomele sale. Miocardita poate limita capacitatea inimii de a pompa sânge şi poate altera ritmul cardiac.
Un purtător de cuvânt de la Pfizer a spus că societatea a luat la cunoştinţă decesul din Noua Zeelandă şi monitorizează toate informaţiile privind posibile ‘evenimente’ adverse, dar continuă să creadă că raportul beneficii-riscuri pentru vaccinul său este unul pozitiv.
Consiliul neozeelandez pentru siguranţa vaccinurilor a mai afirmat că încă doi oameni, între care un copil de 13 ani, au murit posibil din cauza miocarditei după ce au fost vaccinaţi. Consiliul a indicat că mai are nevoie de detalii suplimentare înainte de a asocia moartea copilului cu vaccinarea, iar în ce priveşte celălalt deces, cel al unui sexagenar, nu a avut probabil legătură cu vaccinul.
În pofida rarelor efecte adverse, Consiliul a spus că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult riscurile, mai menţionează Reuters.