Primăria Timişoara îşi cere scuze că sirena din centrul oraşului, care trebuia să sune luni la ora 12,00 pentru a marca momentul declarării primului oraş liber de comunism, s-a defectat şi nu a funcţionat conform programului.
‘Ne exprimăm regretul cu privire la defecţiunea tehnică din cauza căreia sirena din zona centrală a oraşului nu a sunat în acest an, conform programului. Sirena din centru a fost testată în această dimineaţă, la ora 10,00 şi era funcţională. La ora 12,00 au fost pornite toate cele 11 sirene din oraş, care au funcţionat, cu excepţia celei din Piaţa Victoriei. Aceasta este una dintre cele mai vechi sirene, iar defecţiunea tehnică este în curs de remediere’, a transmis Biroul de presă al Primăriei Municipiului Timişoara.
În 20 Decembrie 1989, zecile de mii de muncitori de pe toate platformele industriale ale municipiului au ajuns în Piaţa Operei/Victoriei şi au ocupat-o, declarând Timişoara primul oraş liber de comunism din România. Din acea zi, demonstranţii nu au mai plecat din Piaţa Operei până după fuga familiei Ceauşescu.