Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, un proiect de lege, iniţiat de premierul Nicolae Ciucă, în calitate de senator PNL, care stabileşte instituirea anului 2022 ca ‘Anul Smaranda Brăescu’, pentru celebrarea împlinirii a 90 de ani de la stabilirea de către aviatoarea Smaranda Brăescu a recordului mondial absolut la paraşutism.
Proiectul mai propune ca, în datele de 19 mai şi 2 octombrie, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, în colaborare cu organizaţii neguvernamentale, să organizeze şi să deruleze programe şi manifestări cu caracter cultural-sportiv. De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor organizate, în limita fondurilor disponibile.
Proiectul de lege a fost dezbătut luni în plenul Camerei Deputaţilor.
La dezbateri, preşedintele Comisiei pentru cultură, Iulian Bulai, a criticat proiectul, susţinând că acesta arată ‘până unde poate să meargă populismul legislativ’.
‘Uneori mă întreb până unde poate să meargă populismul legislativ. Cât de multe proiecte fără niciun fel de noimă şi fără niciun impact pentru viaţa cetăţenilor pot emite parlamentarii acestei ţări? O să avem în curând legea unui erou naţional – Vasile Lucaciu, un greco-catolic militant pentru românism în Transilvania, (…) o lege prin care declarăm erou pe un părinte. O să avem legea eroului naţional – Ştefan cel Mare, săracul, cu sute, zeci de biserici pentru care a fost ctitor, multe dintre ele nu beneficiază de atenţie publică. O să avem Ziua lecturii naţionale cu atâta analfabetism, analfabetism de multe feluri în România’, a afirmat Bulai.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat că AUR va vota acest proiect ‘foarte drag premierului’, menţionând că este un proiect bun.
‘Este un proiect foarte drag premierului nostru Ciucă, care, totodată, este îndemnat să-şi asume responsabilitatea politică pentru un certificat neconstituţional. Smaranda Brăescu a fost o eroină a neamului românesc, omorâtă şi condamnată de justiţia sovietică, o eroină care trebuie cinstită cum se cuvine. Motiv pentru care vom vota acest lucru’, a afirmat Simion.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.