Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat marţi că cei care fac acte de vandalism trebuie să răspundă, precum şi cei care îi incită pe aceştia.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, cum vede protestele de marţi de la Parlament, în urma cărora a fost cerută demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, Cîţu a spus: ‘E responsabilitatea celor care asigură protecţia acestui obiectiv, nu cred că e responsabilitatea ministrului. (…) Eu de fiecare dată vă spun că sunt de acord cu libera exprimare atât timp cât se face cu respectarea Constituţiei. Când se ajunge la acte de vandalism, cei care fac acest lucru trebuie să răspundă, iar cei care îi incită pe cei care fac astfel de acte trebuie să răspundă şi ei’.
Ambasada SUA în România a confirmat, marţi, faptul că un autovehicul care îi aparţine a fost avariat în timpul protestelor de la Palatul Parlamentului. ‘La acest moment, nu sunt disponibile informaţii suplimentare’, arată misiunea diplomatică.
Protestatarii care au intrat, marţi, în curtea Senatului au fost permanent sub supravegherea jandarmilor şi nu au fost înregistrate alte incidente, a declarat şeful Jandarmeriei Bucureşti, Cătălin Stegăroiu, precizând că ‘adunarea a fost paşnică şi situaţia a fost sub control’.
Jandarmii au decis să retragă dispozitivul, a adăugat el, deoarece manifestanţii ar fi putut fi răniţi ‘destul de grav’ de jandarmi şi de poartă.
‘Colegii mei au apreciat că dacă vor menţine dispozitivul, manifestanţi, persoane care participă la protest puteau să fie rănite destul de grav de jandarmi şi de poartă. Din acest motiv, pentru detensionare, s-a retras un pic dispozitivul, fiind permanent sub control, am avut un grup de 200-300 de persoane care au intrat în curtea Senatului, au fost permanent sub supravegherea noastră, nu au fost alte incidente. Ulterior, au părăsit curtea Senatului la îndrumarea forţelor de ordine’, a arătat Cătălin Stegăroiu.
El a menţionat că în prezent se desfăşoară activităţi de identificare a protestatarilor şi de sancţionare a acestora.
Aproximativ 1.500 de susţinători şi parlamentari AUR s-au strâns, în cursul dimineţii, în zona Palatul Parlamentului, pentru a protesta faţă de introducerea certificatului verde COVID şi faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei.