AcasăStiri generaleGiurgiu: Bărbat reţinut de poliţişti după ce a condus de două ori...

Giurgiu: Bărbat reţinut de poliţişti după ce a condus de două ori într-o lună fără permis şi cu alcoolemie

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Giurgiu a fost reţinut de poliţişti şi este cercetat sub control judiciar după ce a fost prins de două ori într-o lună la volanul unui autoturism fără a avea permis de conducere, sub conducerea băuturilor alcoolice şi a refuzat şi recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

‘Un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Găujani, judeţul Giurgiu, a fost depistat de poliţişti, pe un drum din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,46 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Din cercetări, poliţiştii au constatat faptul că acesta ar fi comis aceleaşi infracţiuni şi în luna noiembrie 2021’, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, două acte materiale, şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, tot două acte materiale.

Astfel, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar instanţa a dispus pentru acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks