AcasăStiri generaleSuceava: Prefectul a dispus prezenţa permanentă a jandarmilor la triajul DSP de...

Suceava: Prefectul a dispus prezenţa permanentă a jandarmilor la triajul DSP de la Aeroportul ‘Ştefan cel Mare’

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a dispus ca, începând din 23 decembrie, să se asigure prezenţa permanentă în zona triajului Aeroportului ”Ştefan cel Mare” a unui echipaj de intervenţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pentru a descuraja manifestările ostile faţă de salariaţii Direcţiei de Sănătate Publică.

Această măsură dispusă de prefect vine după ce directorul DSP Suceava a sesizat, miercuri, că angajaţii instituţiei care fac triajul epidemiologic la Aeroportul ”Ştefan cel Mare” sunt jigniţi, scuipaţi şi agresaţi la verbal de pasagerii cărora li se dispune măsura carantinării.

Totodată, s-a dispus calibrarea zilnică, pe intervale orare, a numărului de asistenţi din partea DSP Suceava, în funcţie de numărul de zboruri şi de pasageri.

”Respectăm opţiunea fiecărui cetăţean de a nu se vaccina sau testa. Nu înseamnă că, personal, o şi încurajez. În acelaşi timp, cetăţenii aflaţi în această situaţie trebuie să fie conştienţi că şi-au asumat şi consecinţele care decurg din legislaţia actuală. Dar nu pot fi de acord sub nici o formă cu manifestările care trec mult peste limita bunului simţ, cu atât mai mult cu cât sunt îndreptate împotriva unor funcţionari ai statului roman aflaţi în exerciţiul funcţiunii. Asigur toţi sucevenii care se întorc acasă în aceste zile că vom adopta toate măsurile posibile, în limitele cadrului legal existent, astfel încât formalităţile desfăşurate în punctele de trecere a frontierei să se desfăşoare cât mai rapid posibil’, a transmis prefectul Alexandru Moldovan.

Având în vedere actualul context epidemiologic şi ţinând cont de afluxul mare de cetăţeni români care au sosit sau vor sosi în ţară în următoarele zile pentru a petrece sărbătorile de iarnă, dar care, în lipsa unui vaccin anti-COVID-19 sau a unui test RT – PCR negativ, vor trebui supuşi măsurii carantinării, prefectul Moldovan a convocat, miercuri, la sediul Aeroportului ‘Ştefan cel Mare’ o şedinţă operativă de lucru, la care au mai participat directorul executiv şi specialişti din cadrul DSP Suceava, inspectorul şef al ISU Suceava, cadre din structura poliţiei de frontieră şi poliţiei transporturi şi conducerea aeroportului.

Potrivit prefectului, din analizele şi discuţiile purtate a reieşit că, în condiţiile creşterii de la o zi la alta a numărului de pasageri care sosesc pe aeroport, presiunea pe funcţionarii care parcurg procedurile legale la intrarea în ţară este din ce în ce mai mare, iar reprezentanţii DSP Suceava din punctul de triaj sunt supuşi, uneori, unui tratament umilitor, ”fiind agresaţi verbal şi, în câteva situaţii extreme, chiar scuipaţi de către cetăţenii cărora le-a fost impusă măsura carantinării”.

Reprezentantul Guvernului în judeţ a arătat că chiar şi în condiţiile unei scheme de personal subdimensionate faţă de situaţia existentă la acest moment, s-a reuşit miercuri, pentru cursa aeriană Luton – Suceava, procesarea operaţiunilor în punctul de frontieră într-un timp de aproximativ 50 de minute.

Prefectul Alexandru Moldovan a mai spus că fluxurile de pasageri în cadrul spaţiilor aeroportului sunt optimizate în măsura în care configuraţia actuală a spaţiilor existente o permite. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks