Suedia a anunţat, la rândul său, miercuri, o restricţionare a condiţiilor de intrare pe teritoriul său pentru călătorii din Uniunea Europeană, care trebuie să prezinte din 28 decembrie un test Covid negativ chiar dacă sunt vaccinaţi, relatează AFP.
Alte şapte ţări din UE – Portugalia, Irlanda, Cipru, Letonia, Italia, Grecia şi Austria – cer deja un test negativ chiar şi pentru cei vaccinaţi din UE, iar Finlanda a anunţat marţi seară o măsură similară.
”Toţi călătorii vor fi obligaţi să prezinte un test negativ pentru COVID-19 la sosirea în Suedia, indiferent de ţara din care sosesc”, a indicat guvernul suedez într-un comunicat.
”Această măsură se aplică chiar şi atunci când eşti vaccinat sau recuperat după Covid”, precizează guvernul de la Stockholm.
Cu toate acestea, copiii cu vârsta sub 12 ani şi călătorii cu cetăţenie suedeză sau cu reşedinţa în Suedia nu sunt afectaţi de această măsură.
Această decizie survine ca urmare a ”prezenţei crescute a COVID-19 în întreaga lume şi a răspândirii accelerate a variantei Omicron”, subliniază executivul suedez.