Preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, susţine că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Craiova – Lugoj, în valoare de 92,7 milioane de lei fără TVA şi pentru care a fost desemnată o asociere de firme câştigătoare a licitaţiei, trebuie finalizat înainte de termenul de 4 ani prevăzut în caietul de sarcini, pentru ca România să mai recupereze din întârzierile mari de dezvoltare a infrastructurii de transport acumulate în ultimii 30 de ani.
‘Semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate a drumului de mare viteză Craiova – Lugoj a intrat în linie dreaptă. După 11 luni de la iniţierea demersurilor de către parlamentarii liberali din regiunea Olteniei şi de Sud-Vest a României pentru includerea în Bugetul de stat pe anul acesta a finanţării studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Craiova – Lugoj, a fost declarat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea acestei documentaţii. Asocierea Egis Romania SA – Search Corporation S.R.L.- Italrom Inginerie Internaţională SRL – Geostud S.R.L. – ECO Geodrum S.R.L. – Egis International SAS a fost desemnată câştigătoarea acestui contract de peste 92,7 milioane de lei fără TVA. Este un pas important în materializarea acestei investiţii care are un parcurs lung, dar pentru care anul 2021 rămâne, fără îndoială, momentul T0 al unui proiect de anvergură, cu un impact uriaş pentru întreaga regiune de Sud -Vest a României. Astfel, a fost deblocat un proiect mult aşteptat, care a fost prea mult timp tergiversat de la implementare’, afirmă Stoica, într-un comunicat de presă transmis joi.
Preşedintele PNL Dolj susţine că ar fi un semn de normalitate finalizarea studiului de fezabilitate înainte de termenul de 4 ani prevăzut în caietul de sarcini.
‘Aşteptările sunt mari şi, de aceea, responsabilii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi CNAIR au obligaţia să gestioneze impecabil acest proiect şi să elimine riscurile de blocaj. Obiectivul drumului de mare viteză Craiova – Lugoj este o prioritate în materie de infrastructură rutieră pentru întreaga ţară. Vorbim despre o investiţie care va aduce relansarea economică a zonei prin creşterea gradului de conectivitate şi de mobilitate a mărfurilor datorită suprapunerii peste coridorul european Orient East – Med, care uneşte Europa Centrală cu porturi de la Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Mediterană. Beneficiile realizării acestui proiect sunt imense pentru comunităţile din regiune şi reprezintă o recunoaştere a principiului – investiţiile urmează infrastructura. (…) O veste şi mai bună, pe lângă semnarea acestui contract, care sper să aibă loc cât mai curând, ar fi finalizarea Studiului de fezabilitate înainte de termen. Este prematur să ne pronunţăm în acest sens, dar cred că acesta ar fi un semn de normalitatea în România, pentru a reuşi să recuperăm întârzierile mari de dezvoltare a infrastructurii de transport acumulate în ultimii 30 de ani’, afirmă Stoica.
Liderul liberalilor doljeni mai adaugă că va monitoriza atent parcursul acestui proiect, care este unul ‘de suflet’ pentru el, şi nu va ezita să sancţioneze orice întârziere sau eventual blocaj în implementare.
În urmă cu o săptămână, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Craiova că este nemulţumit că perioada de realizare a studiului de fezabilitate a fost stabilită în caietul de sarcini de 4 ani, motiv pentru care ‘se caută soluţii pentru scurtarea acestui termen’.
‘A fost desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate destinat construcţiei drumului de mare viteză Craiova- Drobeta Turnu Severin- Lugoj. Prin construcţia acestui drum va fi redus considerabil timpul de călătorie între localităţile Craiova şi Lugoj. În plus, va fi asigurată o conexiune mai eficientă cu viitoarele drumuri expres Craiova – Piteşti şi Craiova- Târgu Jiu. Asocierea Egis Romania SA – Search Corporation S.R.L.- Italrom Inginerie Internaţională SRL – Geostud S.R.L. – ECO Geodrum S.R.L. – Egis International SAS a fost desemnată câştigătoarea acestui contract de peste 92,7 milioane de lei fără TVA’, a anunţat, miercuri, ministrul Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)