Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a acordat, vineri, ca urmare a deciziei ministrului Bogdan Aurescu, o nouă contribuţie voluntară pentru sprijinirea societăţii civile şi a presei independente din Belarus, în valoare de 100.000 euro, respectiv o nouă contribuţie voluntară pentru Platforma Internaţională de Responsabilitate pentru Belarus (International Accountability Platform for Belarus) în valoare de 20.000 euro.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, cele două contribuţii, totalizând 120.000 euro, au fost oferite din bugetul destinat cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară pentru anul 2021. Contribuţia pentru sprijinirea societăţii civile şi a presei independente din Belarus a fost acordată, ca şi în cazul contribuţiei de anul trecut, prin intermediul organizaţiei European Endowment for Democracy (EED).
Decizia ministrului Bogdan Aurescu vine în continuarea activităţii consecvente a diplomaţiei române de susţinere a iniţiativelor de consolidare a democraţiei şi asigurare a respectării drepturilor omului în Belarus, susţinere reiterată, de altfel, de către ministrul român de externe în cadrul întâlnirii avute, în septembrie 2021, cu liderul opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, în marja celei de-a 16-a ediţii a reuniunii Forumului Strategic de la Bled (Slovenia), precizează sursa citată.
În cursul anului 2020, România a acordat, prin decizia ministrului Bogdan Aurescu, o primă contribuţie de 100.000 euro pentru finanţarea proiectelor EED destinate beneficiarilor din Belarus. De asemenea, în prima parte a acestui an a fost transferată o contribuţie de 15.000 euro către Platforma Internaţională de Responsabilitate pentru Belarus, în vederea sprijinirii eforturilor de documentare a încălcărilor grave ale drepturilor omului produse în Belarus în urma alegerilor prezidenţiale din august 2020, conform aceleiaşi surse.
‘România susţine activ iniţiativele menite să ajute la consolidarea societăţii civile şi a independenţei mass-media din Belarus, care reprezintă piloni esenţiali pentru dezvoltarea democratică a acestui stat’, se arată în comunicat. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)