AcasăStiri generaleGCS: 433 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; şapte sunt copii

GCS: 433 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; şapte sunt copii

Un număr de 2.467 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 59 sunt copii, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Conform GCS, la terapie intensivă sunt internaţi 433 de pacienţi, dintre care şapte sunt copii. Dintre pacienţii internaţi la ATI, 39 au certificat care atestă vaccinarea anti-COVID.

Potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.332 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 316 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 8.210 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.653 în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 101.559 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată 55.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 792 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks