Clubul spaniol de fotbal Sevilla FC a anunţat, miercuri, un nou caz pozitiv de Covid-19 în lotul său, numărul total al cazurilor de infectare în rândul jucătorilor săi ajungând la patru după revenirea din vacanţa de Crăciun, fără însă să le dezvăluie identitatea, informează agenţia EFE.
Clubul a anunţat al patrulea caz pozitiv la testele efectuate înaintea antrenamentului de miercuri şi a precizat că, la fel ca ceilalţi trei, ‘el este asimptomatic şi izolat la domiciliu’.
Echipa pregătită de Julen Lopetegui s-a antrenat miercuri pentru prima oară cu tot efectivul, în vederea meciului de campionat de pe 3 ianuarie cu Cadiz.
Clubul raportase cu o zi în urmă că trei dintre jucătorii săi au fost depistaţi pozitiv la Covid-19, iar jucătorii s-au antrenat individual din motive de precauţie, pe trei terenuri diferite.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)