Premierul Nicolae Ciucă a făcut, joi seară, un apel la populaţie să sesizeze instituţiile statului în cazul în care va constata că facturile la energie nu vor fi calculate corect.
El a declarat, în cadrul unei emisiuni la TVR 1, că au existat companii furnizoare de energie care au fost sancţionate pentru calcularea greşită a facturilor şi care au fost obligate să recalculeze costurile.
‘Discuţiile în Guvern au fost legate de faptul că au apărut anumite facturi care sunt dincolo de tot ceea ce înseamnă respectarea prevederilor legii plafonării preţurilor la energie şi la gaze şi, din discuţiile avute cu ministrul Energiei, a rezultat că au avut loc astfel astfel de situaţii. Măsurile au fost luate imediat în sensul în care instituţiile abilitate, ANPC şi/sau ANRE au mers imediat la compania respectivă, au amendat compania cu 50.000 de RON. Au fost obligaţi să rescrie şi să retrimită facturile în conformitate cu prevederile legii. Ca atare, fac apel la toţi cei care au astfel de probleme şi primesc facturi care nu sunt în conformitate cu prevederile legale să ia imediat legătura cu instituţiile statului, astfel încât să putem să luăm măsuri imediate’, a afirmat Ciucă.
De asemenea, el a menţionat că există posibilitatea ca Guvernul să adopte şi alte măsuri în domeniul energiei.
‘La nivelul Ministerului Energiei se are în vedere ca în luna ianuarie să mai facem încă o evaluare vizavi de prognoză şi perspectiva evoluţiei preţurilor la energie şi gaze şi în funcţie de rezultatele acestei analize suntem în măsură să luăm alte măsuri. Cert este că am avut de asemenea o întâlnire cu companiile care se ocupă de energia electrică şi gaze, cu reprezentanţii Ministerului Energiei, cu reprezentanţii ANRE şi împreună am făcut o analiză a situaţiei în care ne găsim. Urmează ca săptămâna viitoare să ne vedem din nou, mai precis marţi, şi să putem să avem un pachet de soluţii şi măsuri, pentru că până acum, Slavă lui Dumnezeu, iarna nu a fost atât de complicată şi nu au existat probleme în sistemul de distribuţie a gazelor sau a energiei electrice, dar avem nevoie ca, în situaţia în care condiţiile meteo se vor înrăutăţi, să fim pregătiţi să facem faţă şi unor astfel de situaţii’, a adăugat şeful Executivului.