Trei jucători ai echipei germane de fotbal RB Leipzig au fost testaţi pozitiv la Covid-19, iar alţi trei au avut rezultate neconcludente în urma testelor la care au fost supuşi, a anunţat clubul din Bundesliga, citat de agenţia DPA.
Vicecampioana Germaniei a precizat că Andre Silva şi Christopher Nkunku au fost testaţi pozitiv în ţările lor de origine, Portugalia, respectiv Franţa, însă urmează să revină la Leipzig după perioadele de izolare, înainte de sfârşitul săptămânii. Al treilea este tânărul Solomon Bonnah, care face parte din lotul primei echipe.
Alţi trei fotbalişti ai ‘taurilor’, Nordi Mukiele, Benjamin Henrichs şi Dani Olmo, se află la rândul lor în izolare, după ce testele la care au fost supuşi duminică au fost neconcludente. Ei au fost testaţi din nou luni, dar rezultatele nu au fost deocamdată anunţate.
RB Leipzig va disputa primul meci după scurta pauză de sărbători împotriva formaţiei FSV Mainz, sâmbătă.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)