O petrecere organizată la Reghin, la care participau aproximativ 400 de persoane, a fost întreruptă de poliţişti, organizatorul evenimentului fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Potrivit IPJ Mureş, în cursul serii trecute, poliţiştii municipiului Reghin au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei locaţii din localitate, ar avea loc o petrecere privată, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o petrecere la care participau aproximativ 400 de persoane.
Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În continuare poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea participanţilor şi sancţionarea lor contravenţională.