Patru persoane au fost amendate în urma unei bătăi în trafic petrecute luni pe DN 1, la Comarnic, iar poliţiştii au deschis în acest caz şi un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, evenimentul a fost sesizat la 112 în jurul orei 10,00, apelantul anunţând că pe DN 1, pe raza localităţii Comarnic, a izbucnit un conflict între mai mulţi participanţi la trafic.
Persoanele implicate nu au mai fost găsite de poliţişti la faţa locului, dar au fost ulterior oprite în trafic după ce au fost identificate cu ajutorul semnalmentelor oferite de ceilalţi şoferi.
‘Din primele verificări a rezultat faptul că evenimentul s-a produs în urma unei neînţelegeri privind acordarea priorităţii de trecere autovehiculelor care au acest drept. Persoanele implicate au fost identificate şi conduse la sediul unităţii de poliţie unde a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Totodată, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 61/1991, pentru provocare şi participare efectivă la scandal în locuri sau localuri publice, faţă de cei trei conducători auto cu vârstele de 26, 28, respectiv 42 de ani, cât şi faţă de un pasager în vârstă de 28 de ani’, precizează sursa citată.