Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o şedinţă de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară şi la nivelul Uniunii Europene şi au fost evidenţiate măsurile avute în vedere pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru continuarea funcţionării şcolilor şi a sectoarelor economice.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, la şedinţă au participat miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
‘Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluţie de protejare a vieţii şi sănătăţii românilor faţă de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii ţări, rămâne portul corect al măştii chirurgicale sau al altor tipuri de măşti care să respecte standardele FFP2’, se arată în comunicat.
În cadrul reuniunii s-a analizat eficienţa programelor de testare a elevilor şi posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă şi oferirea de măşti gratuite copiilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în şcoală.
‘Pentru continuarea în bune condiţii atât a funcţionării serviciilor publice, cât şi a activităţilor economice care să menţină locurile de muncă au fost prezentate ca soluţii alternanţa program de lucru, respectiv şomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare. În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populaţiei, vor fi derulate activităţi de comunicare şi informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării’, precizează Guvernul.