O femeie de 64 de ani, din comuna Floreşti, a fost găsită moartă, marţi, pe malul Someşului, după ce iniţial a fost sesizat la poliţie faptul că aceasta a plecat voluntar de acasă în cursul nopţii.
‘În cursul zilei de azi, în jurul orei 10.45, pe malul Someşului, în zona barajului din cartierul Grigorescu a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, stabilindu-se identitatea femeii de 64 de ani, din comuna Floreşti, sesizată ca fiind plecată voluntar de la domiciliu din cursul nopţii. Pentru găsirea acesteia, în acţiunea de căutare au fost angrenate efective ale poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor, începând din cursul nopţii’, se arată într-o informare transmisă de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, verificările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul femeii şi a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.