Două persoane au fost rănite, una dintre ele aflându-se în comă, în urma unui accident rutier produs luni pe DE 581, pe raza comunei Creţeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul Secţiei Huşi cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi un echipaj specializat pentru asigurare măsuri PSI şi au fost deplasate două ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
‘La sosirea echipajului de intervenţie, au fost găsite două autoturisme avariate şi două persoane rănite. Victimele au fost preluate de echipajele ambulanţelor. Ambele persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, una dintre acestea fiind în stare de inconştienţă, în comă de gradul II. Întrucât ambele autovehicule prezentau scurgeri de carburant, pompierii militari au procedat la îndepărtarea bornelor bateriilor şi au asigurat zona’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)