AcasăStiri generaleZiua Culturii Naţionale/ Timiş: Luceafărul poeziei româneşti, omagiat printr-o serie de evenimente

Ziua Culturii Naţionale/ Timiş: Luceafărul poeziei româneşti, omagiat printr-o serie de evenimente

Ziua Culturii Naţionale este marcată, la Timişoara, printr-o serie de spectacole lirice şi dramatice ale instituţiilor culturale, prelegeri şi depuneri de jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu.

Opera Naţională Română din Timişoara deschide şirul evenimentelor, vineri, de la ora 19,00, cu premiera ‘Creaţiunile lui Prometeu’, unicul spectacol de balet compus de Ludwig van Beethoven. Conducerea muzicală îi aparţine invitatului Friederich Pfeiffer, iar scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar, în coregrafia şi regia lui Ovidiu Matei Iancu (invitat). Pe scenă vor evolua Bogdan Rădăcină (Prometeu), Andrea Chiappetta (Zeus), alături de cuplurile: Bogdan Rădăcină/ Nanako Imai, Andrea Chiappetta/Manuela Ardelean, Flavius Popa/Alina Mihai, Sergiu Mihalic/Codruţa Bălan, Andrea Chiappetta/Carla Dukai. În rolurile Zeilor: Olga Sfetcu, Alina Mihai, Raisa Kadar, Codruţa Bălan, Andrea Giurgiu, Iulia Duţă, Sayuki Totsuka, Larisa Clement, Flavius Popa, Sergiu Mihalic, Giuseppe Paolicelli, Antonio Bisogno, Darius Agrima, Sergiu Anghel. Oameni: Andreea Mihalic, Nicolae Hamill, Naomi Ţurlui, Raluca Todosi, Federica Franceschini, Iustina Ciobanu, Melanie Izzo, Carla Dukai, Cristina Mârza, Teodora Bălăjel, Alexandru Pîntea şi Teodor Pătraşcu.

Pentru aceeaşi oră, Filarmonica Banatul a pregătit un concert coral susţinut de Corul ‘Ion Românu’ al Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Iosif Todea. Soliştii Maria Oniţa (soprană), Cristian Ardelean (bariton), Emanuelle Nori (Tenor), Lucian Oniţa (bas), acompaniaţi la pian de Regina Csermak, alături de actriţa Daniela Torok vor susţine un program cu lucrări pe versurile lui Mihai Eminescu, semnate de Paul Constantinescu, V. Popovici, I. D. Chirescu, Aurel Eliade, Tudor Flondor, L. Profeta şi G. Şorban.

Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în premieră spectacolul ‘Eminescu’, un scenariu pe texte din poezia şi publicistica Luceafărului poeziei româneşti, creat în cadrul CelebrART, program dedicat personalităţilor şi evenimentelor majore ale culturii româneşti şi universale şi face parte din noul mandat de management la Teatrul Naţional Timişoara.

‘România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puţin 133 de ani, cu însăşi Cultura naţională. Este un gest istoric, un gest care certifică asumarea culturii române prin Cuvântul ei cel mai înalt – Eminescu. Dincolo de simbol se află poetul. Şi, dincolo de poet, se află omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit şi emoţie se conturează harta unui destin, al unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi şi al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, scena Teatrului Naţional devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescenţă culturală (…)’, transmite Teatrul Naţional din Timişoara.

Spectacolul va fi susţinut de actorii Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu şi Cristian Szekeres, în regia artistică semnată de Mihaela Lichiardopol; spaţiul scenografic îi aparţine Gabrielei Strugaru-Popa.

Institutului Francez din România la Timişoara anunţă, pentru sâmbătă, două evenimente literar-muzicale. Pe acordurile de violoncel ale Alexandrei Guţu, Robert Şerban şi Alexandru Condrache vor prezenta cea mai recent apărută carte a scriitorului Vasile Popovici, ‘Punctul sensibil. De la Mihai Eminescu la Mircea Cărtărescu’.

Muzeul Satului Bănăţean devine, sâmbătă, scena unui crâmpei al culturii naţionale, cu expoziţii, lansări de carte şi momente muzicale.

‘Sunt trei expoziţii foto, ‘Anotimpurile Satului Românesc’, ‘Al cincilea anotimp – iarna în timp de pandemie de păpădie’ şi ‘Bănăţenii de altădată’ – fotografii rarisime cu bunicii şi străbunicii noştri în port popular original şi originar, pe zone etnografice. Pe marginea subiectelor amintite vom avea adevărate mini conferinţe în care vor vorbi, pe lângă organizatorii expoziţiilor (Maria Hadiji, Borco Ilin şi Marius Matei), invitaţii de vază din domeniul etnografiei, artei fotografice şi muzicale, Camelia Burghele, Beatrix Leila Imre şi Cristian Graure,’ anunţă directorul Muzeului, Dan Radosav.

Biblioteca Judeţean Timiş organizează, sâmbătă, la Secţia de Arte ‘Deliu Petriu’, de la ora 15,00, o întâlnire cu reprezentanţi ai minorităţilor din Banat, ca parte a unei importante contribuţii la proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks