Aproximativ 60 de hectare de perdele forestiere de protecţie vor fi plantate anul acesta de-a lungul lungul şoselei pe DN 2B, lucrări care sunt prevăzute să se realizeze prin două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru constituirea coridorului lucrării de utilitate publică de interes naţional ‘Perdele forestiere de protecţie a drumului naţional DN 2B’.
Potrivit conducerii Direcţiei Silvice Brăila, perdelele forestiere vor fi plantate pe raza localităţilor Surdila Greci, Surdila Găiseanca, Mircea Vodă, Ianca şi Traian, scopul proiectului fiind acela de protejare a căilor de transport împotriva înzăpezirii, diminuare a vitezei vântului, creştere a umidităţii în sol, mărire a suprafeţelor de vegetaţie forestieră, atenuare a zgomotului, precum şi de combatare a poluării.
Primul proiect a fost aprobat prin HG 703/2020 şi vizează plantarea de perdele forestiere de protecţie pe 30,17 de hectare pe raza localităţilor Surdila Greci, Surdila Găiseanca şi Mircea Vodă.
Până la sfârşitul anului 2021, a fost finalizată documentaţia pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor aferente suprafeţei de 30,17 de hectare şi a fost demarată licitaţia în vederea achiziţiei lucrărilor de execuţie pentru perdeaua forestieră, potrivit conducerii Direcţiei Silvice Brăila.
Al doilea proiect de realizare a perdelelor forestiere de protecţie a drumului naţional DN 2B a fost aprobat prin HG 1049/2020 şi vizează plantarea de perdele forestiere de protecţie pe 27,99 de hectare pe raza localităţilor Ianca şi Traian, fiind aprobate amplasamentul şi declanşarea procedurilor de expropriere. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)