Spectacolul ‘Paracliserul’ de Marin Sorescu, în regia lui Marcel Ţop şi scenografia Ancăi Cernea, va fi prezentat în premieră, sâmbătă şi duminică, la Sala ‘Iosif Naghiu’ de la Teatrului Dramaturgilor Români.
Interpretat de Claudiu Bleonţ, ‘Paracliserul’ simbolizează înălţarea pe verticală a omului, căutarea de sine, zbuciumata căutare de celest, aşa cum îl descria Marin Sorescu pe eroul său din cea de-a doua piesă a trilogiei ‘Setea muntelui de sare’, se arată într-un comunicat al Teatrului Dramaturgilor Români transmis AGERPRES.
Despre ‘Paracliserul’, regizorul Marcel Ţop afirmă că este ‘ discurs spectacular despre semnificaţia şi importanţa credinţei, de orice fel, în lumea în care (încă) mai trăim. Totodată, este un recurs asumat, după puterile noastre, la smerenie, umilinţă şi stringenţa acestor calităţi în lume. Lume care, probabil, mai poate fi salvată şi prin – sau mai ales prin – acceptarea condiţiei actuale a Omului, aceea de animal înfrânt. Înfrânt de propriul orgoliu… Poate că, recunoscându-ne, în sfârşit, umila condiţie, fir de praf în cosmos, vom dăinui, vom putea să ne salvăm şi, mai ales, să salvăm de la prăbuşire, fie chiar şi în ceasul al 12-lea, catedrala noastră cea mai mare, importantă, generoasă şi încă vie, Pământul… O încercare a doi căutători, pe unul dintre textele cele mai complexe, metaforice şi, pe cale de consecinţă, mai puţin montate, din dramaturgia autohtonă. Şi o importantă aducere-aminte – teatrul este şi poezie. Şi paradox (mirare). Există indubitabil o realitate imediată şi, la fel de indubitabil, una profundă. De-a doua uităm, de prea multe ori… deşi e cea esenţială. Şi o altă aducere aminte: Omul, în pofida vremurilor, nu e singur (sau singurul)’.
Spectacolul va putea fi văzut sâmbătă, de la ora 20,00, şi duminică, de la ora 19,00.
Biletele pot fi achiziţionate de pe www.bilet.ro.