AcasăStiri generalePrimăria Hunedoara a început lucrările de construcţie la prima autobază destinată autobuzelor...

Primăria Hunedoara a început lucrările de construcţie la prima autobază destinată autobuzelor hibrid

Lucrările la prima autobază din municipiul Hunedoara ce va fi echipată cu staţii de încărcare pentru autobuze hibrid au fost începute, luni, ca parte a unui proiect de modernizare şi promovare a unui serviciu de transport public ecologic.

Proiectul se numeşte ‘Modernizarea transportului prin investiţii în transportul public ecologic – Coridorul Central’, are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro şi este finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Pentru amenajarea noii autobaze va fi demolată cea veche, situată în zona Hăşdat, la ieşirea din Hunedoara spre Călan.

Noua autobază va avea o suprafaţă construită de 2.568 de metri pătraţi şi va fi dotată cu 20 de staţii de încărcare pentru autobuzele hibrid care vor fi achiziţionate tot cu fonduri europene, în cadrul aceluiaşi demers al Primăriei Hunedoara privind modernizarea transportului în comun.

Proiectului ‘Coridorul Central’ a început în mai 2021 şi cuprinde, printre altele, reabilitarea a două zone în care se află magazine, realizarea unei piste de biciclete de aproape doi kilometri, implementarea unui sistem inteligent de management al traficului şi a unui sistem informatic de management al transportului în comun.

Proiectul ‘Coridorului Central’ va fi complementar cu alte două, de acelaşi tip, pentru care Primăria Hunedoara are deja semnate contracte de finanţare cu ADR Vest: ‘Coridorul Est’ – pe care s-au început lucrările, respectiv ‘Coridorul Vest’ – pentru care procedura de licitaţie este aproape de finalizare.

‘Obstacolele procedurale sunt destul de dificile, însă suntem obligaţi să le depăşim. Cu perseverenţă şi răbdare vom reuşi să ducem la bun sfârşit fiecare proiect gândit pentru modernizarea Hunedoarei. Cele trei proiecte axate pe modernizarea transportului totalizează 30 de milioane de euro, bani europeni, şi vor schimba cu mult în bine viaţa întregului oraş’, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Edilul local şi-a exprimat încrederea că în prima jumătate a acestui an vor începe şi lucrările pe ‘Coridorul Vest’. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks