Un număr de 222 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în ultimele 24 ore, în Harghita, ceea ce reprezintă cel mai mare număr înregistrat de la începutul pandemiei, şefa Direcţiei judeţene de Sănătate Publică (DSP) reluând apelul pentru vaccinare şi purtarea riguroasă a măştii.
‘Este un record, dar cred că nu va ţine mult timp, că va fi depăşit şi acesta. Evident că, având varianta Omicron dominantă pe plan naţional, se manifestă şi la noi, combinată cu acoperirea slabă vaccinală. Contagiunea este mare, transmiterea comunitară e rapidă şi populaţia judeţului nostru nu prea este protejată. Şi mai există şi falsa impresie că dacă am avut cazuri puţine în valurile anterioare (…) vom avea şi acum. Dacă ne uităm la fatalitatea cazurilor, nu putem să spunem că nu avem, totuşi, motive de îngrijorare. Pentru că noi am avut, totuşi, destul de multe decese, din care niciunul nu ar fi trebuit să se întâmple sau cât mai puţine’, a declarat, dr. Tar Gyongyi, pentru AGERPRES.
Aceasta a spus că în prezent cea mai afectată este zona Ciuc, respectiv municipiul reşedinţă şi localităţile învecinate, viteza de creştere a numărului de cazuri fiind foarte mare, iar paturile la terapie intensivă încep să se ocupe.
‘Mai ales viteza de creştere este uimitoare. În urmă cu o lună, aveam 9 cazuri pe zi, în zile similare, acum avem 222. Dacă ne uităm la sfârşitul lui decembrie, deci cu două săptămâni în urmă, aveam 1-2 cazuri pe zi sau erau zile când nu aveam niciun caz. Faţă de asta, creşterea este de 100 de ori, nu de sută de sută. (…) Epidemia este ca un tren de marfă, care este foarte greu de frânat şi suntem pe valul ascendent, deocamdată’, a arătat dr. Tar.
Aceasta a pledat, în continuare pentru vaccinare, în contextul în care s-a constatat că persoanele imunizate cu trei doze nu dezvoltă forme severe de boală.
‘Vedem că viteza de creştere este foarte mare şi vedem ce se spune în Occident, de acolo trebuie să învăţăm, unde au acoperire vaccinală 80%, la austrieci, în continuare se insistă pe vaccinare. La noi au început să spună oamenii: ‘nu ne vaccinăm, că şi aşa se infectează vaccinaţii’. Acum, cei care vorbesc împotriva vaccinării încearcă să-şi găsească o scuză pentru propria opoziţie faţă de vaccinare şi cu asta fac rău şi persoanelor vârstnice, vulnerabile, care chiar sunt expuse’, a arătat şefa DSP Harghita.
Ea a explicat că acoperirea vaccinală cea mai redusă din judeţ este în rândul categoriei de vârstă 30-45 ani, aceste persoane influenţându-şi părinţii şi copiii să nu se imunizeze.
‘Generaţia cea mai prost vaccinată este cea între 30-45 ani. Ei sunt cei mai sceptici, după cifrele noastre în judeţ. Dar asta înseamnă că şi copiii lor, că ei sunt părinţi acum, deci şi copiii lor şi părinţii lor sunt influenţaţi negativ de către ei. Această generaţie ar trebui să fie cea mai activă şi să fie motorul vaccinării. La noi, din contra, activează în sens invers. Problema cea mai mare este că ei sunt cei mai mari consumatori de medii online şi mai puţin instruiţi în sensul utilizării corecte a mediilor online şi a capacităţii de a distinge între surse credibile şi surse neverificate. Ei sunt cei mai puţin instruiţi, pentru că ei tocmai au terminat şcoala în primii ani de după Revoluţie, când încă nu se folosea Internetul şi la şcoală nu au primit niciun fel de educaţie. Nici vârstnicii nu au primit, dar vârstnicii nu se orientează după zvonurile de pe Facebook, ei se informează din aproape în aproape, de la rude, de la prieteni, de la vecini. Deci, ei chiar că sunt influenţaţi de aceşti copii ai lor’, a mai arătat dr. Tar.
Aceasta a recomandat şi purtarea riguroasă a măştii de protecţie, în contextul în care procentul de vaccinare în judeţ este redus.
‘Acum, cu atât mai mult, pentru că acoperirea vaccinală este slabă, la noi ar trebui pus accent foarte mare pe purtarea măştii şi la locul la muncă şi chiar şi în familie, acolo unde sunt persoane vulnerabile. Vedem că şi Pediatria a început să se umple cu cazuri de COVID pediatrice. Deci, încă nu sunt de terapie intensivă, dar sunt şi cazuri grave, care ar putea să necesite chiar terapie intensivă şi la copii. Deci, vedem că la noi nu putem să ne îmbătăm cu apă rece, nu vor fi aceleaşi evoluţii ca în ţările unde acoperirea vaccinală este de peste 80-90%’, a conchis şefa DSP Harghita.
Până marţi, 18 ianuarie, cel mai mare număr de infectări în decurs de 24 ore s-a înregistrat în 18 octombrie 2021, când s-au raportat 189 cazuri.
Datele furnizate de Instituţia Prefectului arată că incidenţa cazurilor la o mie de locuitori este marţi de 3,46 la mie, un număr de 28 de localităţi aflându-se în scenariul roşu, respectiv o rată de infectare de peste 3 la mie.
În ultimele 24 ore, 45 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar 15 persoane care au mai fost bolnave de COVID-19 s-au reinfectat.
În prezent, în spitalele din judeţ se află internate 137 de persoane, în vreme ce în izolare la domiciliu sunt 798 de harghiteni, iar în carantină se află un număr de 565 de persoane. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)