AcasăStiri generaleBuzău: Două persoane rănite în urma unui accident pe DN2, în localitatea...

Buzău: Două persoane rănite în urma unui accident pe DN2, în localitatea Căldăruşanca

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut marţi pe DN2 (E85), în localitatea Căldăruşanca, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

‘Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus, pe direcţia Bucureşti către Buzău, de către o şoferiţă în vârstă de 40 de ani din Bucureşti şi alte două autoutilitare aflate pe partea carosabilă, înaintea maşinii sale, pe acelaşi sens de mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, între cele două autoutilitare, doi bărbaţi în vârstă de 29 de ani, ambii din Bucureşti’, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks