AcasăStiri generaleAlexandru Rafila: Avem peste 1.800 de paturi de ATI alocate pacienţilor COVID

Alexandru Rafila: Avem peste 1.800 de paturi de ATI alocate pacienţilor COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că sunt alocate peste 1.800 de paturi în secţiile de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19.

‘Am organizat, prin direcţiile de sănătate publică, toate spitalele din România încât să existe acest plan de rezilienţă, care asigură în momentul de faţă 25.000 de paturi pentru tratarea pacienţilor COVID, fie că discutăm de adulţi, fie că discutăm de pacienţi pediatrici. Avem peste 1.800 de paturi de ATI alocate pacienţilor COVID. (…) Există paturi destinate copiilor. Revizuim cifrele în permanenţă, încât această proporţie de 20% să fie respectată de judeţe şi de instituţiile medicale care sunt cuprinse în acest program. În planul de rezilienţă este prevăzută şi posibilitatea extinderii capacităţii de spitalizare la 30%, deci ar mai fi încă vreo 12.000 de paturi, în caz de nevoie. Ne aflăm încă departe de această situaţie, dar nu putem să o excludem, pentru că totdeauna o astfel de pandemie evoluează imprevizibil’, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, o preocupare deosebită este asigurarea asistenţei medicale pentru toate categoriile de pacienţi.

‘Ceea ce ne preocupă în mod deosebit în momentul de faţă este legat de asigurarea asistenţei medicale pentru toate categoriile de pacienţi, o abordare care a constituit o preocupare majoră încă de la începutul acestui mandat, nu numai al meu, ci şi al colegilor. Ştim ce s-a întâmplat anul trecut, am avut o supramortalitate fără precedent în România: doar în primele 11 luni ale anului 2021 au existat 307.000 decese, ceea ce cred că este un record pentru perioada postbelică, aşa că încercăm cât putem să oferim asistenţă medicală’, a arătat Alexandru Rafila.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks