AcasăStiri generaleMureş: Aproape 200 de copii din judeţ cu vârste între 5 şi...

Mureş: Aproape 200 de copii din judeţ cu vârste între 5 şi 11 ani, programaţi la vaccinare pe platforma oficială

Aproape 200 de copii cu vârste între 5 şi 11 ani au fost programaţi pentru vaccinare pe platforma oficială prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali, la cele cinci centre din judeţul Mureş.

Potrivit Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, în judeţ sunt cinci centre de vaccinare, la Târgu Mureş, Sighişoara, Reghin şi Târnăveni, care au un flux dedicat special vaccinării minorilor cu vârste între 5 şi 11 ani. O primă tranşă de 500 de doze de vaccin a fost deja distribuită către aceste centre.

‘Sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare (…) Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty (Pfizer) este de 10 micrograme/doză (10 ľg), la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile. Recomandăm programarea copiilor la vaccinare în centrele regăsite în platformă cu denumirea P_Ped’, a precizat Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, într-un comunicat de presă.

Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor, pe tot parcursul programului de lucru. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks