Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Alin Haniş a declarat joi, cu ocazia prezentării raportului instituţiei pe 2021, că reducerea infracţionalităţii de mică violenţă, lovirile şi alte agresiuni, mai ales asupra minorilor şi în familie, rămâne un obiectiv important pentru poliţiştii bihoreni şi în acest an.
‘Este o infracţionalitate destul de greu de prevenit, dar eu cred că vom reuşi să o reducem. Încercăm să dezvoltăm proiecte pe aceste două aspecte care, pentru mine, sunt destul de îngrijorătoare – lovirile şi agresiunile, atât asupra membrilor de familie, cât şi a altora. Încă rămân destul de semnificative în situaţia operativă. Este clar că aceşti doi ani cu restricţii au afectat psihologic oamenii. Noi ţinem foarte mult la înregistrarea corectă a fenomenului infracţional ca să avem o oglindă precisă a ceea ce se întâmplă. Fiecare apel la telefonul de urgenţă în care se reclamă o agresiune este înregistrat ca şi cauză penală şi se fac cercetări. Sunt încă multe cazuri în care victimele refuză ordinele de protecţie. Sperăm să putem reduce fenomenul, accentuat în contextul pandemiei care a agravat conflictele casnice’, a declarat şeful IPJ Bihor, într-o conferinţă de presă.
Raportul arată că se observă un trend ascendent la infracţionalitatea contra persoanei (27%), cele mai mari creşteri înregistrându-se la infracţiunile de lovire şi alte violenţe (30%), respectiv ameninţare (18%).
În 2021, s-au înregistrat 203 sesizări pentru cazuri de violenţe asupra minorilor, precum şi un ‘fenomen îngrijorător’, a subliniat Alin Haniş, privind libertatea şi integritatea sexuală, anume 131 de victime între 13 şi 15 ani, minore care au dat naştere unor copii. În curând, la sediul IPJ se va înfiinţa un spaţiu/cameră special/ă pentru audierea minorilor, amenajată conform standardelor legale.
La numărul unic pentru urgenţe 112 au fost înregistrate 38.999 de apeluri, în creştere cu 24,7% faţă de anul precedent. Media a fost de 106 apeluri pe zi, respectiv o intervenţie la 13 minute.
Potrivit chestorului Alin Haniş, Poliţia din Bihor a acţionat în 2021 în contextul epidemic deosebit, iar în misiunile complexe privind pandemia au fost angrenaţi zilnic, în medie, 242 de poliţişti din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică şi rutieră, efective suplimentate, în fiecare zi, cu 22 de poliţişti din alte structuri.
Raportat la 2020, când s-au impus câteva luni de stare de urgenţă, cu scăderea activităţii infracţionale datorită măsurilor de restricţionare impuse de pandemie, anul 2021 se caracterizează printr-o revenire treptată la normalitate în privinţa preocupărilor infracţionale, caracteristică anilor dinainte de pandemie.
În 2021, infracţionalitatea sesizată a crescut cu 15%, a scăzut infracţionalitatea economică cu 8%, autorii infracţiunilor de mare violenţă, omor, tentativă de omor au fost identificaţi 100%, precum şi toţi autorii accidentelor de circulaţie care au părăsit locul faptei.
IPJ Bihor a înregistrat o creştere a numărului de dosare penale soluţionate cu 9,3%, precum şi a propunerilor de trimitere în judecată cu circa 25%. Faţă de anul 2020, a crescut cu 26% numărul persoanelor cercetate şi cu 6,7 % numărul cazurilor în care soluţiile au fost trimiterea în judecată.
‘La satisfacţii profesionale aş aminti în primul rând infracţionalitatea de mare violenţă, faptul că nu au rămas cu autori necunoscuţi, ceea ce este foarte important pentru noi. Până la urmă viaţa este valoarea supremă şi nu vrem să fie afectată în niciun fel. Dar am avut multe satisfacţii şi în domeniul armelor şi muniţiilor, multe acţiuni frumoase, colegii de la Criminalistică au crescut mult calitativ, a crescut semnificativ numărul de identificări, calitatea expertizelor întocmite. A devenit funcţional şi compartimentul de percheziţii informatice, mai e nevoie de o anumită dotare, dar vom acoperi această activitate’, a declarat şeful IPJ Bihor, Alin Haniş.
În 2021, la IPJ Bihor a fost demarată şi activitatea Biroului de siguranţă şcolară, cu 260 de acţiuni în unităţi de învăţământ, a Biroului pentru protecţia animalelor şi a Serviciului Pregătire Profesională, care funcţionează din august 2021. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)