AcasăStiri generaleIaşi: Primarul Mihai Chirica a anunţat că vor fi construite bazine de...

Iaşi: Primarul Mihai Chirica a anunţat că vor fi construite bazine de înot la grădiniţe

Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, că vor fi construite bazine de înot la grădiniţe, în acest sens urmând a fi supus aprobării consilierilor locali un proiect privind indicatorii tehnico-economici şi devizul general pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Chirica a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că iniţial vor fi construite trei astfel de bazine, în valoare de 3,2 milioane de lei, proiectul urmând a se desfăşura pe o perioadă de 20 de luni.

‘Nu sunt foarte mari aceste bazine. Dimensiunile sunt 22 pe 12 metri, iar bazinul are 8,45 pe 4,50 metri şi o adâncime de la 0,5 metri până la 1,20 metri. Este pentru categoria care reprezintă învăţământul preşcolar: grădiniţe. Vom începe în acest an, după aprobarea indicatorilor. Aceste bazine nu se pretează tuturor grădiniţelor, pentru că nu toate au o curte mare. Sperăm să găsim o soluţie pentru cele care au curţi mai mici, cum este exemplul Grădiniţei Sf. Sava, care cu greu a reuşit să aibă şi spaţiu de joacă pentru copii’, a spus primarul Mihai Chirica.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks