Municipiul Cluj-Napoca înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de 24,51 cazuri la mia de locuitori, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Pe primul loc la incidenţă se află municipiul Dej (judeţul Cluj) cu 29,78 cazuri la mia de locuitori.
Incidenţe mari se înregistrează şi în oraşele Timişoara – 22,97, Otopeni (Ilfov) – 21,9, Siret (Suceava) – 20,67 şi Oradea – 19,7.
O rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori se înregistrează în 283 de oraşe.
La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă se înregistrează în localitatea Dumbrăviţa (Timiş) – 41,74 (784 de cazuri la o populaţie de 18.785 de persoane).
De asemenea, incidenţe mari mai sunt în comunele:
* Moşniţa Nouă (Timiş) – 39,91 cazuri la mia de locuitori (588 de cazuri la o populaţie de 14.732 de persoane).
* Sânmihaiu Român (Timiş) – 33,13 (297 de cazuri la o populaţie de 8.965 de persoane)
* Giroc (Timiş) – 32,79 (723 de cazuri la o populaţie de 22.325 de persoane)
Un număr de 1.479 de comune au rata de infectare peste 3 la mia de locuitori.