Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat, marţi, că organizează, în perioada aprilie – iulie, o sesiune de preadmitere la programele de studii de licenţă cu durată de 3 şi 4 ani din cadrul facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie şi Tehnologia Informaţiei, Ştiinţe şi Litere, Economie şi Drept.
Potrivit UMFST Târgu Mureş, la preadmitere se pot înscrie candidaţii aflaţi în ultimul an de liceu (clasa a XII-a), care urmează să susţină examenul de Bacalaureat în anul în curs, candidaţii care deţin diploma de Bacalaureat din anii anteriori şi cei care deţin o diplomă de licenţă şi doresc să urmeze o a doua facultate.
‘Înscrierile vor avea loc online, în perioada 19 aprilie – 31 mai 2022. Admiterea la programele de licenţă din cadrul facultăţilor va fi organizată în lunile iulie şi septembrie. (…) Pe platforma adminfo.umfst.ro, în secţiunea Admitere 2022, sunt disponibile informaţii de interes pentru candidaţi cu privire la oferta educaţională a programelor de studii pentru preadmitere, calendarul preadmiterii, etapele procesului de preadmitere, documentele necesare înscrierii, criteriile de calcul pentru nota finală a preadmiterii, data examenului de admitere la programele de 6 şi 5 ani din domeniul Sănătate’, a precizat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.