Finanţări nerambursabile de 3.750.000 de lei vor fi alocate de la bugetul local, anul acesta, pentru activităţi nonprofit din domeniile cultură şi culte, sport, educaţie, mediu şi social, după ce Consiliului Local Sector 2 a adoptat în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre pe această temă.
Pentru fiecare dintre aceste cinci domenii sunt stipulaţi câte 750.000 de lei. Suma minimă ce va fi acordată este de 10.000 de lei, iar cea maximă – 150.000 de lei pentru un proiect.
Printre activităţile prevăzute la domeniul cultură şi culte se numără: organizarea de evenimente cultural-artistice pentru comunitatea Sectorului 2, manifestări culturale de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor etnice, promovarea artei în spaţii alternative, ateliere/ cursuri de iniţiere în diferite domenii ale artei.
În ceea ce priveşte sportul, printre activităţile stipulate se numără competiţii pentru elevii din unităţile de învăţământ, persoanele cu dizabilităţi şi locuitorii sectorului, precum şi activităţi fizice pentru sănătate şi recreere.
În domeniul educaţiei sunt stipulate activităţi de promovare a ideii de voluntariat, precum şi de dezvoltare a performanţelor digitale pentru cadrele didactice şi cetăţenii din sector. De asemenea, sunt menţionate activităţi cu caracter educaţional în domenii precum: istorie, geografie, literatură, artă, IT, design, inventică, robotică etc. adresate copiilor şi tinerilor din sector; educaţie pentru dezvoltare personală şi comunitară în rândul elevilor din unităţile de învăţământ din această zonă administrativ-teritorială.
La mediu sunt trecute printre altele amenajarea spaţiilor verzi publice şi activităţi de colectare selectivă a deşeurilor.
În domeniul social, printre activităţile prevăzute se numără cele de asistenţă pentru copiii aflaţi în dificultate şi cele de incluziune socială a persoanelor din grupuri vulnerabile.