Autorităţile clujene au decis să suplimenteze numărul de paturi în spitale, pentru ca ponderea celor ocupate de pacienţi să nu depăşească 75%, procent la care activitatea şcolilor trebuie să treacă în online, conform normelor în vigoare.
‘Da, este 65,4% (gradul de ocupare a paturilor n.red.). Alaltăieri (marţi n.red.), DSP a avut o întrevedere cu managerii de spitale şi s-a mărit capacitatea în spitale de la aproximativ 700 de paturi în total la peste 1.000 în judeţ’, a declarat, joi, prefectul Tasnadi Szilard.
Astfel, dacă în urmă cu o săptămână, joi 27 ianuarie, gradul de ocupare a paturilor era în judeţul Cluj de 67,5%, s-a ajuns ca joi 3 februarie gradul de ocupare să scadă la 65,4%, deşi numărul de îmbolnăviri şi de internări a crescut constant.
În 27 ianuarie în judeţul Cluj erau ocupate 430 de paturi, iar în 3 februarie, numărul paturilor ocupate a ajuns la 534.
De asemenea, incidenţa COVID-19 în judeţul Cluj era de 17,85 la mie în 27 ianuarie şi a crescut la 26,23 la mie în 3 februarie.
Luni, 31 ianuarie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara că toate unităţile de învăţământ din judeţul Cluj ar putea să treacă în online începând de săptămâna viitoare.
‘La nivel naţional, rata de ocupare a paturilor ocupate destinate pacienţilor COVID este încă sub 40%, există un singur judeţ în care, dacă se păstrează trendul ascendent şi, din păcate, urmează două săptămâni grele pentru noi toţi din perspectiva numărului de infectări, deci trendul ascendent este previzibil, situaţie în care, dată fiind raportarea la ziua de joi, probabil că vom avea în judeţul Cluj toate unităţile de învăţământ – şcoli şi grădiniţe – trecute în online începând de săptămâna următoare’, a precizat Cîmpeanu, într-o declaraţie de presă la Parlament. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)